Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vrea să scoată Mititelu 10,6 milioane de euro de la „U“ Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, joi 3 noiembrie 2011 ·

Adrian Mititelu cere 10,6 milioane de euro la masa credală a „U“ Craiova. Suma provine din cesionarea către club a unor drepturi succesorale aflate în litigiu.

Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), administratorul judiciar al Fotbal Club „U“ Craiova, a întocmit tabelul preliminar al creanţelor revendicate de la clubul aflat în insolvenţă. Potrivit acestuia, totalul se ridică la 47,5 milioane de lei (11 milioane de euro), din care 45,7 milioane de lei (10,6 milioane de euro) sunt revendicate de persoana fizică Adrian Mititelu. La această sumă se vor adăuga în curând creanţele revendicate de fostul manager Victor Piţurcă (7 milioane de euro) şi fiscul doljean - 14,3 milioane de lei (3,3 milioane de euro), plus sumele cerute de foşti jucători ai „U“ Craiova. Aşa după cum arătam în numărul din data de 27 octombrie al GdS, revendicarea lui Mititelu pare suspectă. În vara anului 2005, Adrian Mititelu a luat „U“ Craiova de la Dinel Staicu pe mărunţiş, apoi a revendicat de la club zece milioane de euro. Misterul a fost lămurit de CITR, administratorul judiciar al clubului: Mititelu a cesionat către Fotbal Club „U“ Craiova creanţele sale provenind din drepturi succesorale, în schimbul cărora va primi 40% din valoare. După declanşarea insolvenţei, Mititelu şi-a evaluat partea la 10,6 milioane de euro. „Am cesionat clubului o parte din drepturile succesorale pe care le deţineam, iar acum, dacă este în insolvenţă, este normal să le vreau, că doar nu o să le pierd, nu?“, a spus Mititelu. Marea problemă a sa este că terenurile pentru care vrea despăgubiri de la stat sunt disputate în instanţă cu Ovidiu Vrapcea şi Dorel Petrescu (dosar nr. 12282/215/2009 - Curtea de Apel Craiova). Teoretic, după evaluările lui Mititelu, drepturile succesorale ar valora 26,5 milioane de euro. Practic, ele nu au fost încă evaluate de stat.

Adrian Mititelu cere 10,6 milioane de euro l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 26 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 18 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 18 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 19 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 23 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°