China a făcut în cursul nopţii de miercuri spre joi un pas în plus pentru a deveni o mare putere spaţială, reuşind andocarea a două navete nelocuite, etapă crucială spre construirea primei sale staţii spaţiale, care va fi operaţională din 2020 şi va rivaliza cu Mir - operată de ruşi şi americani, scrie Agerpres.
Miercuri la orele 17.37 GMT, naveta Shenzhou-8 s-a conectat cu modulul Tiangong-1, la o viteză de circa 28.000 kilometri pe oră şi o altitudine de 343 kilometri deasupra Terrei, potrivit Centrului aerospaţial de control al zborului, situat la Beijing.
Shenzhou-8 ('navă divină'), o versiune modificată a capsulelor Shenzhou care au propulsat în spaţiu primii cosmonauţi chinezi, a decolat marţi de la baza Jiuquan, aceeaşi de unde a plecat, la 19 septembrie, modulul de încercare Tiangong-1 ('palat celest').
Shenzhou-8 şi Tiangong-1 vor rămâne ancorate aproximativ 12 zile, înainte de a se separa şi uni din nou la o dată ce nu a fost precizată, potrivit lui Wu Ping, purtător de cuvânt al programului chinez de zbor uman.
Liderii chinezi, îndeosebi premierul Wen Jiabao, au asistat la retransmisia operaţiunii la centru de control al Beijingului. Preşedintele Hu Jintao, aflat în Franţa pentru summitul G20, a transmis un mesaj de felicitări.