Votul s-a oprit în campania „Doctori cu care Bucureştiul se mândreşte“, lansată luna trecută de „Adevărul“, iar de luni puteţi afla care sunt poveştile de viaţă ale celor mai iubiţi cinci medici din Capitală.
În perioada 20 octombrie – 2 noiembrie 2011, site-ul bucuresti.adevarul.ro a găzduit campania „Doctorii cu care Bucureştiul se mândreşte“. În cadrul acesteia, bucureştenii puteau vota medicii pe care-i plac şi-i apreciază. Ieri, „urna de vot“ s-a închis. Clasamentul final va fi stabilit în funcţie de opţiunile cititorilor, care au votat online, de cele ale unui juriu de specialitate şi de preferinţele redacţiei „Adevărul“, fiecare dintre cele trei liste având un procent de 33% din valoarea votului final.
De ce şi cum au fost votaţi
Medicii au fost aleşi şi votaţi în funcţie de câteva criterii clare. În primul rând, au fost luate în considerare reputaţia şi integritatea personajului. S-a ţinut cont de cât de cunoscut este medicul pe plan local, însă pentru faptele sale bune bune, nu pentru scandalurile în care a fost implicat! Apoi, a contat CV-ul doctorului. Studiile aprofundate, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute de acesta de-a lungul carierei.
S-a pus accent şi pe inovaţie şi cercetare. Dacă medicul norminalizat a participat la operaţii în premieră pentru comunitatea în care activează, dacă a avut interventii medicale cu un grad înalt de dificultate finalizate cu succes, ori a făcut proiecte prin care a reuşit să doteze spitalul cu aparatură performantă.
De asemenea, în deciziile bucureştenilor, juriului şi redacţiei „o bilă albă“ au primit cei care nu iau şpagă. Asta pentru că este extrem de important ca medicul nostru să respecte jurământul lui Hypocrtate şi să nu-şi condiţioneze actul medical de primirea unor bani sau cadouri.
De luni, 7 noiembrie, puteţi afla, din ziarul „Adevărul“, ca