Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupurile neînsufleţite ale gorjenilor morţi în Ungaria, aşteptate acasă

Publicat in Impact in Gorj, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Rudele celor doi gorjeni, frate şi soră, care au pierit în tragicul accident rutier din Ungaria, aşteaptă ca trupurile neînsufleţite ale acestora să ajungă în ţară. Conducerea Primăriei Mătăsari va sprijini rudele victimelor pentru organizarea funeraliilor.

Primăria Mătăsari ar putea acorda sprijin financiar familiilor celor doi gorjeni decedaţi în cumplitul accident rutier, produs în sudul Ungariei. Potrivit viceprimarului comunei Mătăsari, Alexandru Udrişte, autorităţile locale vor efectua o anchetă socială la familiile celor doi fraţi, Irina Bocea şi Mihai Viţălariu, care au pierit în accidentul rutier din Ungaria. Dacă rudele acestora nu au posibilităţi materiale, Primăria Mătăsari va suporta costurile pentru înmormântarea lor. „Se fac anchete sociale pentru a stabili cum putem să ajutăm familiile celor morţi. Trupurile nu au ajuns, însă, la Mătăsari pentru că medicii legişti din Ungaria rezolvă câte două cazuri pe zi, din acest accident. Încă mai sunt probleme cu identificarea decedaţilor şi informarea rudelor despre tragicul eveniment şi de aceea durează”, a explicat viceprimarul de la Mătăsari. Autorităţile ungare au comunicat că, deocamdată, doar trupurile neînsufleţite ale argeşenilor morţi în accidentul vor fi aduse în ţară săptămâna viitoare. Este vorba despre doi bărbaţi, unul de 34 de ani şi celălalt de 22 de ani, ambii din Piteşti. Trupurile neînsufleţite ale celor doi gorjeni, frate şi soră vor ajunge în localitatea Mătăsari, abia după ce autorităţile maghiare vor încheia toate demersurile pentru transportarea acestora acasă. Irina Bocea şi fratele ei, Mihai Viţălariu, din Mătăsari, plecaseră în urmă cu o lună la muncă în Spania, dar nu îşi găsiseră nimic de lucru şi se întorceau în ţară, în momentul în care s-a produs tragicul accident rutier.

Rudele celor doi gorjeni, frate şi soră, care au pierit în tragicul accident rutier din Ungari

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 49 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 33 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 24 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 33 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°