Exista o luciditate a distantei.
Nu e tocmai o noutate: cand i se intampla altuia necazurile, intelegi mai bine cum stau lucrurile decat atunci cand ti se intampla tie. De aceea, o privire asupra situatiei economice a Europei, in general, si a Greciei, in special, ne poate da acum, mai bine ca oricand, dimensiunea dezastrelor prin care economia romaneasca a trecut in ultimii 20 de ani, pana sa "duduie", dupa expresia pripita a fostului premier Calin Popescu Tariceanu, pentru ca apoi sa intre in zodia austeritatii si a prudentei, cerute de criza internationala. De fapt, economia romaneasca nu doar ca a trecut, trece, in continuare, prin mici si mari dezastre, caci metehne vechi si reflexe paguboase continua sa submineze buna chivernisire a banului public si justa promovare a interesului privat.
Criza datoriilor suverane, conceptul pompos care a ajuns sa-i dea fiori reci pe spate si ultimului florar de colt de strada, de oriunde din Europa, nu e decat expresia unui dezmat pe bani fictivi, a unei betii "pe caiet", a unei inconstiente criminale in fata unor resurse fatalmente epuizabile. Cand, acum vreo doi ani, se vorbea pe la noi despre faptul ca Grecia minte, cu nastrusnicie, in raportarile sale catre Uniunea Europeana, falsificand date statistice determinante in echilibrul zonei euro din care facea parte, informatia a trecut mai degraba ca o gluma buna de povestit la un dineu de multinationala sau la vizita unei delegatii straine. De fapt, lucrurile erau si sunt cat se poate de grave. Iar incercarea marilor puteri europene de a scoate cu mana lor castanele incinse la Atena ridica inca multe semne de intrebare. Intai de toate, ramane de vazut daca grecii chiar vor sa fie salvati. Se complac in proteste de strada si se plang ca-si pierd suveranitatea in fata Uniunii Europene. Iar in timp ce politicienii de la Atena au dileme si cer referendum national
