ziua ce va veni
supravieţuirea e cel mai nobil instinct
în intervalul dintre două condamnări
îmi spune zâmbind complice doctorul
lăsând să se înţeleagă că trebuie să-mi iau soarta în mâini
şi să nu-mi mai terorizez familia cu boala mea
pentru că noi nu avem specialişti în obsesii morbide
poate doar emil cioran.
bănuiam că lumea e pe dos
că viaţa e un fel de vis
dar nu-mi venea să cred că moartea e atât de
palpabilă
şi am continuat să-mi fac periodic analizele
cu sentimentul unei repetiţii generale
până când brusc am zărit peste umărul asistentei
care îmi înţepa cu pricepere vena
afişul cu litere de o şchioapă
de pe peretele alb al laboratorului
„munceşte ca şi cum ai trăi veşnic
îngrijeşte-ţi sufletul ca şi cum ai muri mâine”.
odată scăpat din spital m-am dus să ascult vuietul oraşului
să captez energia primelor raze de soare
în groapa lui funar zidurile cetăţii romane
au mai crescut cu un cot
m-am aşezat pe o bancă tricoloră
în faţa grupului statuar şi m-am pregătit
să-i fac jurământul de credinţă lui mathias rex
secuiul încremenise cu mâna pe steag
cu ochii la catargele tricolore
din faţa catedralei sf. mihail
iar eu muşcam vârtos din sandviciul de acasă
înghiţind pe nemestecate încă o lecţie de istorie
contemporană.
porumbeii şi vrăbiile din piaţă
se apropiau tot mai mult
îmi ciuguleau firimiturile din palme
apoi au început să-mi gâdile degetele palide
şi faţa fără sânge.
lumea trecea nepăsătoare
era 1 martie 2003 la prânz
oamenii treceau pe lângă mine ca şi cum
ar trăi veşnic
lăsându-mi mie în seamă grija sufletului
pentru ziua ce va veni.
vine bunicul
vine
