Patru mineri au murit şi alţi 57 sunt daţi dispăruţi după o explozie produsă într-o mină de cărbune din China, a anunţat, vineri, un reprezentant al companiei care exploatează mina de la Qianqiu, citat de AFP.
"În acest moment, ştim că patru mineri au murit şi alţi 57 sunt blocaţi în subteran", a declarat purtătorul de cuvânt al minei, care aparţine grupului public Henan Yima Coal Mine.
Potrivit agenţiei China Nouă, în mină a avut loc joi seară o explozie, care a provocat proiectarea bruscă de roci. Explozia a avut loc după un cutremur minor, cu magnitudinea 2,9, produs în oraşul Sanmenxia din provincia Henan.
În subteran se aflau 75 de mineri în momentul producerii exploziei, însă 14 dintre ei au reuşit să ajungă la suprafaţă.
Industria minieră chineză este considerată drept cea mai periculoasă din lume, iar accidentul de joi seară a avut loc la numai câteva zile după ce o explozie provocată de o acumulare de gaze s-a soldat cu moartea a 29 de mineri în provincia Hunan.
Anul trecut, 2.433 de mineri au murit în China, potrivit statisticilor oficiale, însă organizaţiile neguvernamentale consideră că bilanţul este mult subevaluat.
Patru mineri au murit şi alţi 57 sunt daţi dispăruţi după o explozie produsă într-o mină de cărbune din China, a anunţat, vineri, un reprezentant al companiei care exploatează mina de la Qianqiu, citat de AFP.
"În acest moment, ştim că patru mineri au murit şi alţi 57 sunt blocaţi în subteran", a declarat purtătorul de cuvânt al minei, care aparţine grupului public Henan Yima Coal Mine.
Potrivit agenţiei China Nouă, în mină a avut loc joi seară o explozie, care a provocat proiectarea bruscă de roci. Explozia a avut loc după un cutremur minor, cu magnitudinea 2,9, produs în oraşul Sanmenxia din provincia Henan.
În subteran se aflau 75 de mineri în momentul producerii exploziei, însă 14 dintre e