Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De vorbă cu "patriarhul" colecţionarilor din România, Dan Nasta: "I-am văzut pe legionari trăgând în Argeşanu"

Publicat in Jurnalul, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Ajuns la vârsta de 92 de ani, actorul Dan Nasta are multe de povestit. O viaţă întreagă a adunat opere de artă, ajungând să aibă una dintre cele mai valoroase colecţii din România. A acceptat să ne primească în casa sa ca un muzeu şi să vorbim despre tinereţea sa şi despre perioada în care a strâns lucruri de o valoare inestimabilă.

● Jurnalul Naţional.: Domnule Nasta, ştiu că aţi început să colecţionaţi carte veche şi artă încă din anii ’30...

● Dan Nasta: Proveneam dintr-o familie cu stare materială bună, aşa că mi-am permis să încep încă din adolescenţă să îmi cultiv pasiunea de colecţionar. Am început cu cărţi şi timbre, în care îmi investeam banii de buzunar daţi de părinţi. În timp, am trecut la icoane, mobilă şi obiecte de artă.

● Aţi avut "antecedente în familie" cu colecţionari celebri?

● Vara primară a mamei mele, Alexandrina Ecaterina Ionescu, fusese căsătorită cu Take Ionescu, ministru de Externe, politician şi avocat de succes. Lui Take, care era bogat, îi plăcuseră lucrurile frumoase, arta. Aveau o vilă superbă la Sinaia, plină cu tablouri, făcută după un plan arhitectonic englezesc. Mai avea o casă frumoasă în Bucureşti, unde e acum Institutul de Folclor, de lângă Casata, în spatele Magazinului Leonida. Era o vilă de tip italian foarte frumoasă. Aici am prins, mergând în vizită, gustul pentru mobilierul stil, tavanul era sculptat. Aveau un pian Steinway, foarte scump, şi mobilier de epocă, italian şi franţuzesc. M-a impresionat în sufragerie o masă din piatră, cu stâlpi sculptaţi, o operă de artă în sine. Cred că s-a ales praful de tot, fiindcă mătuşa mea a vândut casa statului, cu ghinion, chiar înainte de stabilizare, deci nu s-a ales nici cu banii. Mai avea o vilă frumoasă pe Kiseleff, care cred că mai există şi acum, ruinată. Ea a intrat după 1990 în posesia unei bănci, care cred că vrea doar terenul.

● Un

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 44 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu / Mai multe maşini, în inerior / 50 de oameni, evacuaţi / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 24 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii acţionează cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş şi Braşov. Hala este în apropierea unu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video Circulație îngreunată pe DN 66. Cad pietre de pe versanți pe Defileul Jiului

Adevarul acum 2 ore
DRDP Craiova a anunțat, vineri, 14 martie 2025, că se efectuează lucrări pe DN 66, în zona Polatiștea, pentru îndepărtarea pietrelor căzute de pe versanți. În timpul intervențiilor alpiniștilor utilitari circulația va fi complet întreruptă.

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°