„Nimeni nu este mai sexy pe lume decât o femeie pe care trebuie s-o saluţi dimineaţa", a afirmat Jack Nicholson într-un spot electoral pentru Hillary Clinton. Există voci care îi dau dreptate. Apariţia Elenei Udrea într-o revistă pentru femei ar putea fi eclipsată de către multe politiciene de top din lume, dacă acestea ar alege să-şi promoveze imaginea într-un mod similar. Unele dintre ele, însă, au făcut asta demult, iar altele sunt, pur şi simplu, mult prea frumoase pentru a mai avea nevoie de asta. Iată care sunt cele mai sexy politiciene din lume, conform spike.com şi elistmania.com.
1. Mara Rosaria Carfagna
Mara Carfagna este un fost model şi prezentator TV care ocupă, în prezent, funcţia de ministru pentru Egalitatea Şanselor în Italia. Ea a intrat în camera Deputaţilor pentru partidul Forza Italia în 2006. Primul ministru italian Sivio Berlusconi a declarat, la un moment dat, că „dacă nu ar fi fost deja însurat, s-ar fi căsătorit cu ea imediat". Se crede că cei doi au avut deja o aventură, iar o înregistrare telefonică a unei conversaţii dintre cei doi a înlăturat orice dubiu în această privinţă. Conform opozanţilor ei şi ai lui Silvio Berlusconi, Mara Carfagna o face de ruşine până şi pe Monica Lewinsky.
2. Alina Kabaeva
Alina şi-a câştigat celebritatea în gimnastică ritmică. Palmaresul ei este impresionant: doua medalii olimpice, 18 medalii la campionatele mondiale şi 25 de medalii la campionatele europene . Începând cu anul 2007, ea este deputat în cadrul Dumei de Stat din Rusia din partea partidului Rusia Unită. În aprilie 2008, un cotidian rusesc a afirmat că Alina Kabaeva şi Vladimir Putin urmează să se căsătorească la mijlocul lunii iunie a aceluiaşi an, însă premierul rus a negat că ar fi avut o aventură cu frumoasa rusoaică.
3. Iulia Timosenko
Iulia Tymoshenko este fostul prim-ministru ucrainian. La data de 11 octom