Acum ceva vreme, bat la usa gradinitei. cioc, cioc, vreau sa vorbesc cu doamna directoare pentru a-mi inscrie copilul la gradinita, la anul. In hol, asteptam eu si o mamica cu un cos rustic plin cu bunatati. Dumneaei vrea sa isi inscrie copilul anul acesta si da semne de nervozitate cand o intreb cati copii sunt in grupa la gradinita respectiva. Apare directoarea, care ma intreaba derutata daca sunt cu doamna. -Nu, zic. -Am venit sa ma interesez de inscrierea de la anul pentru… – Ati venit din partea domnului inspector? -Nu. -Pai si atunci de ce ati venit? -As fi vrut sa ma interesez daca imi pot inscrie fiul la grupa Waldorf, la anul, si sa va intreb care sunt metodele educationale pe care le utilizati la grupa respectiva. Doamna directoare se enerveaza: ”Sunteti tanar, de ce nu cautati pe internet ce inseamna waldorf!? Pentru inscrieri, nu putem vorbi acum, veniti la anul! Da sa plece; revine cu o nervozitate disimulata: – Sa stiti, sunt locurile cam limitate. Anul asta am dat afara 50 de copii, iar grupa e mare oricum. Iar doamna (face semn cu capul catre mamica) a avut o problema, e un caz special. -O zi buna va doresc! Cosul intra si el, stangaci, inainte sa se tranteasca usa.

Exemplul este de la baza sistemului de invatamant, un exemplu aproape banal, aparent neinsemnat. Un exemplu de gradinita. Sub aparenta unor mandate pe viata, se ascund pe fond lipsa cronica de control al calitatii din partea sistemului si absenta culturii economice in structurarea organizatiei si culturii scolare si in selectia managerilor din educatie. Pentru purtatorii unei astfel de mentalitati , faptul ca un extern vine si se intereseaza de calitatea actului educational– oricine ar fi el – nu reprezinta un prilej de emulatie ci un factor agasant care trebuie suprimat. Pentru ei, cosul nu este altceva decat o recunoastere firească a statutului si puterii lor. O situatie simila