Cătălin Teodorescu a demisionat din postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, decizie care marchează schimbarea a aproape întregii conduceri a instituţiei în decurs de circa două luni, după arestarea vicepreşedintelui Remus Baciu pentru trafic de influenţă.
Decizia de eliberare a lui Cătălin Teodorescu din postul de vicepreşedinte, ca urmare a demisiei depuse la cabinetului premierului, a fost semnată, joi seara, de premierul Emil Boc.
Teodorescu a fost numit la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) în noiembrie 2009.
În urmă cu o lună a demisionat şi preşedintele instituţiei, Crinuţa Nicoleta Dumitrean, postul acesteia fiind ocupat de către Dorina Danielescu, fost procuror-şef DIICOT.
Dumitrean ocupa funcţia de preşedinte al ANRP tot din octombrie 2009.
Demisiile au fost depuse după ce, la sfârşitul lunii august, Remus Virgil Baciu, vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat la ANRP, a fost arestat într-un dosar de corupţie, schimbat atunci din funcţie prin decizie a premierului.
Remus Baciu a fost arestat pentru că ar fi primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.
În motivarea deciziei de arestare a funcţionarului, Curtea de Apel Bucureşti notează că acesta s-a folosit de instituţiile statului în interese personal şi că gravitatea faptei pentru care este cercetat Baciu reiese şi din calitatea sa de subsecretar de stat în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, instituţie publică aflată în subordinea Guvernului.
La ANRP mai lucrează ca vicepreşedinte Cristian Sebastian Mihai, numit în funcţie în primăvara acestui an.
Cătălin Teodorescu a demisionat din p