Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cui i-a scăzut şi cui i-a crescut salariul în septembrie

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.017 lei în septembrie, în creştere cu 12 lei faţă de luna august, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). Sursa: Gabriel Miron

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.464 lei, în creştere faţă de luna anterioară cu 9 lei (0,6%).

Cele mai mai câştiguri salariale nete s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.027 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (866 lei).

Creşterile din septembrie s-au datorat acordării de prime ocazionale, plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, plăţii sumelor din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari, a disponibilizărilor de personal cu salarii mici, potrivit INS.

Cele mai mari creşteri

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale - cu 27,2% şi în extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, unde salariile au crescut cu procente cuprinse între 10% şi 20%.

Scăderi de salarii în industria extractivă

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), de dificultăţile financiare din sectorul economic.

De asemenea, în unele activităţi economice scăderea nivelului câştigului salarial mediu net din luna septembrie a fost cauzată de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă).

Cele mai semnificative scăderi ale câ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 16 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 53 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 39 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°