Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sportivi români gay? Inacceptabil (România Liberă)

Publicat in rfi, vineri 4 noiembrie 2011 ·

„Sportivi români gay? Inacceptabil” (România Liberă). „Copiii de stranier, repetenţi fără vină” (Adevărul). „Sihastru evacuat de autorităţi de pe Masivul Postăvarul” (Jurnalul Naţional). „Elena Udrea şi povestea unui pictorial controversat” (Evenimentul Zilei). „Sportivi români gay? Inacceptabil” (România Liberă)

„Niciodată nu o să existe homosexuali la Steaua", este declaraţia cu care Gigi Becali a ajuns zilele acestea în atenţia Curţii Europene de Justiţie,, în urma unei sesizări făcute de organizaţia ACCEPT. Concret această asociaţie, care luptă pentru drepturile comunităţii gay din România, vrea ca finanţatorul Stelei să fie sancţionat pentru că în 2010 a interzis accesul pe piaţa muncii a unui sportiv bulgar, bănuit că ar fi homosexual. „Copiii de stranier, repetenţi fără vină” (Adevărul)

George Seftel are 13 ani şi este unul dintre copiii nevoiţi să repete clasa, după ce au fost plimbaţi între şcolile din România şi cele din Italia.

Băiatul şi-a întrerupt cursurile începute la Botoşani şi şi-a urmat familia în Italia. Nici bine nu a reuşit să se adapteze sistemului de învăţământ din Peninsulă că a trebuit să se întoarcă în ţară pentru că părinţii nu şi-au mai găsit de lucru în Italia. George Seftel (13 ani), din Botoşani, face acum eforturi să se readapteze. „Sihastru evacuat de autorităţi de pe Masivul Postăvarul” (Jurnalul Naţional)

După 19 ani de sihăstrie, pustnicul Onufrie este izgonit din pădure, pe motivul rău-voitor că "chilia stă în calea pârtiei de schi".

În întunericul paraclisului, icoanele de pe pereţi par vii. Părintele slujeşte în altar, tot el iese apoi la strană şi citeşte din cele sfinte, în timp ce mireasma de tămâie şi smirnă arsă se ridică uşor, în aer, ca un abur ceresc. Aşa face în fiecare zori de zi, seara şi apoi, târziu în noapte până pe la 3:00-4:00 dimineaţa. Singur. Stă în genunchi, se roagă şi a

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 2 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°