„Adevărul“ vă prezintă în fiecare săptămână povestea numelor mari din fotbalul nostru. Azi este rândul lui Florea Dumitrache, poate cel mai mare atacant pe care l-a avut vreodată România.

A fost vedeta naţionalei României la Mondialul din Mexic 1970. Stilul său de joc exploziv, cu schimbări de direcţie, driblinguri, şi detentă uluitoare au marcat generaţii de atacanţi români, dar cel care ar fi putut fi unul dintre jucătorii de vârf ai Europei s-a stins, practic, la doar 26 de ani, cufundat în boemie şi alcool.

Cum a ajuns însă un puşti blond, de numai 64 de kg şi 1,74 înălţime, să-l umilească pe marele Bobby Moore, căpitanul campioanei mondiale la acea vreme, Anglia, şi s-o facă pe Juventus să ofere 1,5 milioane de euro pentru el, sumă record la începutul anilor '70?

L-a descoperit Traian Ionescu

Avea 16 ani când l-a văzut prima oară Traian Ionescu. Juca la TUG Bucureşti, după ce trecuse doi ani şi prin curtea Rapidului. S-a dus la meci pentru că îi spusese cineva: „Vezi că e unul sfrijit acolo cu părul blond care îi driblează pe toţi. Şi sare la cap de zici că are arcuri în picioare".

Doar zece minute i-au fost de ajuns celui care a creat marea echipă a „câinilor" din anii '60. „De mâine vii la Dinamo!". Şi Dumitrache a venit. N-a mai plecat decât peste 12 ani, când cariera lui alunecase deja pe o pantă ireversibilă. I-a fost greu la început, nu reuşea să se impună din cauza fizicului fragil, iar şefii lui Dinamo au vrut să renunţe la el, însă Traian Ionescu a ţinut cu dinţii de puştiul său. „În doi ani va ajunge spaima tuturor apărărilor, vă garantez eu", spunea mereu şi oricui antrenorul său.

Cuplu de aur la naţională cu Dobrin

Şi aşa a fost. La 21 de ani a câştigat primul său titlu de golgheter, cu 22 de goluri. Nu-l mai putea opri nimeni. Goluri cu capul, din voleu, fundaşii nu mai puteau ţine pasul cu fentele şi cu dem