Noţiunea de eveniment s-a deteriorat din cauza tabloidizării vieţii noastre în toate aspectele ei.

Poate de aceea uităm astăzi că, până de curând, la rang de eveniment în artele spectacolului nu se ridicau toate spectacolele sau concertele şi asta se întâmpla numai dacă respectiva manifestare reprezenta un reper în viaţa comunităţii, atât în accepţiunea publicului, cât şi a criticii.

Aflat la cea de a treia ediţie, Festivalul "Zilele Enescu la Berlin" se desfăşoară din trei în trei ani şi a devenit un reper pentru un public care chiar dacă se situează în zona de nişă, devine tot mai numeros de la un concert la altul. Desfăşurat într-un climat cultural foarte dens, care cuprinde sute de manifestări muzicale în fiecare seară, festivalul a devenit un eveniment datorită modului inteligent în care Societatea Enescu din Berlin a înţeles să pună în pagină muzica lui Enescu, prin raportarea acesteia la epoca în care a fost creată, concomitent cu aducerea la rampă a unor muzicieni de înalt nivel, în marea lor majoritate membrii ai diasporei româneşti.

Evenimentul poate fi numit astfel doar atunci cand are cel puţin un element care să singularizeze în context respectiva manifestare artistică. În cazul "Zilelor Enescu la Berlin", avem de a face cu acele foarte rare momente când publicul, prin muzica lui Enescu, poate înţelege, poate cuprinde mai bine spiritul cultural-muzical al începutului de secol, în care au convieţuit curente diametral opuse şi totuşi înrudite tocmai prin spiritul efervescent al vremurilor. "Zilele Enescu la Berlin", creaţie a Ruxandrei Ilea prin Enescu Society din Berlin, au devenit tot mai interesante pentru public tocmai pentru că au pus câteva dintre cele mai importante opus-uri camerale enesciene - este vorba despre Impresii din copilărie op.28 pentru vioară şi pian, Cvintetul cu pian op. 29 şi Octuorul op. 7 - alături de gen