Cu doi jucători eliminaţi, CS Mioveni a pierdut pe teren propriu în faţa Ceahlăului Piatra Neamţ, scor 1-2, în primul meci ale etapei a 13-a din Liga I.
Argeşenii nu puteau avea un început de meci mai prost. În secunda 30, Tănasă a fost eliminat după un atac dur şi inexplicabil asupra lui Stana, acesta găsind cel mai bun mod de a se răzbuna. Mijlocaşul Ceahlăului a deschis scorul în minutul 6, cu o execuţie superbă de la peste 40 de metri, profitând şi de ieşirea greşită a lui Popescu.
Cu om în plus şi avantaj pe tabelă, nemţenii au evoluat mult mai relaxaţi, iar în minutul 22 Constantinescu a făcut 2-0, înscriind din apropiere în urma unei faze la care Cebotaru a preluat nestingherit pe piept în careul gazdelor şi apoi i-a pasat coechipierului său.
Elevii lui Costel Enache se puteau desprinde chiar la trei goluri, însă Stana şi Constantinescu au irosit două bune ocazii, pentru ca finalul primei reprize să aparţină Mioveniului, care putea reduce din diferenţă prin Dina şi Săndulescu.
Nemaiavând ce pierde, echipa lui Mihai Stoichiţă s-a aruncat în atac după pauză, iar Iordache a marcat în minutul 52 golul care a relansat meciul. Gazdele au continuat să forţeze şi nu a lipsit mult ca Vasile Gheorghe să egaleze, cu un sfert de oră înainte de final, însă Villadsen a avut o intervenţie providenţială, care a salvat rezultatul pentru moldoveni.
Speranţele argeşenilor de a reveni spectaculos s-au risipit definitiv în minutul 85, când Ionuţ Voicu a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.
Ceahlăul confirmă că se descurcă mai bine în deplasare în acest sezon şi obţine încă 3 puncte, urcând până pe locul 10 în clasamentul Ligii I, în timp ce Mioveniul continuă să se afle pe ultima poziţie.
CS Mioveni:Popescu - I. Voicu, Săndulescu, Iordache, Neagu (Ayza 50) - Enache, Mărgăritescu, V.