Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Agenţi de pază prinşi în flagrant când furau de la Navol Olteniţa. Poliţia i-a reţinut pe hoţi

Publicat in Adevarul, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Doi agenţi de pază au fost prinşi la furat chiar la firma pe care ar fi trebuit s-o supravegheze. Poliţiştii au fost alertaţi de directorul SC Navol SA Olteniţa că doi paznici au sustras, pe 2 noiembrie, mai multe echipamente de birotică şi mobilier dintr-un depozit al societăţii.

ORA 12.15 În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea şi celui de-al treilea suspect. Este vorba despre Ionel, B.(40 de ani,) din comuna Căscioarele, Judeţul Călăraşi, care a rupt-o la fugă când a observat venirea poliţiştilor. Colegii săi de ilegalităţi, Petrică D. şi Andrei L. au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi, pe 4 noiembrie, judecătorilor cu propunere de aretare preventivă.

Pagubă de 5.000 de lei

Poliţiştii au stabilit că Petrică D.(41 de ani) şi Andrei L.(20 de ani), ambii din comuna Căscioarele, judeţul Călăraşi au sustras patru unităţi centrale de calculator, o imprimantă un video-player, două boxe audio, un filtru de cafea şi un set de ceşti de cafea, pe care le-au transportat în incinta unei hale din incinta societăţii. N-au avut noroc să plece cu marfă pentru că au fost observaţi de director care a alertat imediat Poliţia. Cei doi sunt cercetaţi acum pentru furt calificat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 6 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Informări publice - 21 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
STOICANESCU MARIA anunţă obţinerea Autorizaţie de Construire nr. 4 din 10.01.2025 , eliberată de Primăria Braşov, şi începerea lucrărilor de ,,CONSTRUIRE ÎMPREJMUIRE PE LATURA DE VEST ŞI ÎNLOCUIRE ÎMPREJMUIRE LA STRADĂ, REALIZARE PORŢI DE ACCES, ORG

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum 8 ore
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 10 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Bogdan Peșchir, reținut pentru 24 de ore în dosarul privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

HotNews acum 6 ore
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii joi într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost reținut pentru 24 de ore, au declarat surse

OFICIAL Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. Pe buletinul de vot vor fi 4 independenți și 7 candidați ai partidelor

HotNews acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis, joi, 20 martie, lista oficială a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai 2025. După validarea dosarelor și retragerea unei candidaturi, 11 politicieni se află în cursa pentru Cotr

Copil de cinci ani care circula pe bicicletă, lovit de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti / Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului

News.ro acum 6 ore
Un copil de cinci care circula pe bicicletă, alături de mama sa, a fost lovit, joi seară, de un moped pe Bd. Iuliu Maniu din Bucureşti. Persoana care îl conducea a fugit de la faţa locului, fiind făcute verificări pentru identificarea sa. ”La data d

Preţurile la cele mai vândute medicamente fără reţetă s-au dublat în ultimii 10 ani

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ Medicamentele fără reţetă (OTC) nu au preţul impus aşa cum se întâmplă la cele eliberate cu prescripţie, astfel că producătorii pot creşte preţul ♦ Cel mai scump produs din topul celor cinci OTC-uri cel mai frecvent cumpărate rămâne Nurofen, care

Restricții de trafic în Bulgaria. MAE a emis o atenționare de călătorie

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că, începând cu data de 27 martie 2025, ora 09:00, autoritățile bulgare vor aplica măsu

Turcia: Forțele de ordine au intervenit cu gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene la protestul din Istanbul în sprijinul primarului arestat

HotNews acum 5 ore
Poliția turcă a folosit gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene la un miting convocat în fața primăriei de către Partidul Republican al Poporului (CHP) al primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, relatează AFP, conform Agerpres. Câteva mii de oameni

Vremea

București
acum

vin.

3°/15°
sâm.

7°/16°
dum.

7°/15°
lun.

11°/18°
Iasi
acum

vin.

3°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/13°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

2°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

6°/13°
lun.

10°/16°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-2°/15°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/16°
lun.

9°/16°