În numerele 19 şi 20 [din 1962], Tudor Arghezi oferă un adevărat spectacol de comice contradicţii. Mai întîi este nevoit să bifeze tema dezarmării (conflictele militare animă periodic spiritele literare de la Gazetă) şi o face cu o directeţe plină de umor, ca şi cum ar vrea să scape de această misiune cît mai repede. Tableta din numărul 19 are titlul „Pentru pace”, este un text de foarte mici dimensiuni şi se încheie cu o sintagmă expeditivă, scrisă cu litere foarte mari: „ce-i de făcut pentru curmarea teroarei, pricinuită de ameninţările unui nou război? O singură soluţie: DEZARMAREA TOTAL| ŞI GENERAL|.” După acest îndemn plin de responsabilitate, în numărul 20, redacţia publică o poezie scrisă de Arghezi special pentru revistă, o poezie indubitabil erotică, ale cărei ultime versuri vor fi agresat în absolut morala proletară: „Că se strecoară-n ea, cu luna din lucarne,/ Fără să vreau şi vrejul tău de carne.”
Arghezi este neobosit de aici încolo şi domină categoric aceste numere ale revistei, de aici de fapt începînd adevărata sa colaborare constantă, cvasi-săptămînală cu revista Gazeta literară.* Nici o evaluare a activităţii de scriitor a lui Tudor Arghezi în perioada comunistă nu ar trebui să neglijeze aceste contribuţii. De asemenea, apar acum, cu datare la zi, din care se înţelege că este vorba despre texte trimise revistei şi publicate pentru prima dată aici, cîteva dintre poemele sale cele mai apreciate, aşa cum sînt „De-abia plecaseşi” (Gazeta literară numărul 21 de joi 24 mai 1962) sau „Aşteptare” (Gazeta literară numărul 22).
(Luminiţa Marcu, „Literatură şi ideologie. Gazeta literară, 1954-1968”)
* Dicţionarul presei literare româneşti 1790-1990 (I.Hangiu, 1996) precizează în mod eronat că „şîn Gazeta literarăţ Tudor Arghezi publică, săptămînal, începînd cu anul 1955, tablete…” (p.210). Colaborarea constantă a lui Arghezi începe
