Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficanţi de ţigări şi alcool reţinuţi de poliţiştii din Alba în urma operaţiunii „Trabucul“

Publicat in Adevarul, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Poliţiştii din Alba au reţinut 6 dintre persoanele aduse la audieri, în urma operaţiunii„Trabucul“, prin care s-au făcut 20 de percheziţii în judeţele Alba şi Bihor. Au fost vizaţi traficanţii de ţigări şi alcool.

Operaţiunea „Trabucul“ a avut loc joi dimineaţa, în judeţele Alba şi Bihor. În Alba, localităţile vizate au fost: Albac, Arieşeni, Câmpeni, Sohodol, Scărişoara şi Vadu Moţilor.

În urma percheziţiilor, a fost confiscată, în total, cantitatea de 150.294 ţigarete, 299 litri alcool şi suma de 14.000 lei şi 300 de euro. Dintre cei 14 învinuiţi, 13 au fost aduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba pentru audieri. Unul dintre suspecţi nu a fost încă identificat.

„La data de 03.11.2011, în urma audierilor celor 13 persoane conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba pentru cercetări în dosarul penal privind contrabanda cu ţigări aflat în lucru la Serviciul de Investigare Fraudelor şi în cadrul căruia în cursul zilei de ieri, au fost efectuate 20 de percheziţii domiciliare şi de sedii de societăţi comerciale pe raza judeţelor Bihor (15) şi Alba (5), a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanţă, faţă de 6 dintre persoanele învinuite“, se arată în raportul IPJ Alba.

Persoanele reţinute vor fi prezentate în cursul zilei de vineri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetările efectuate în acest dosar, ofiţerii de poliţie au stabilit faptul că în perioada mai 2011 – octombrie 2011, un număr de 14 persoane, domiciliate în judeţele Bihor şi Alba, au săvârşit mai multe acte de comerţ cu ţigări fără a fi marcate sau marcate necorespunzãtor ori cu marcaje false, despre care aveau cunoştinţă că provin din contrabandă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 7 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 11 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 8 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 8 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 9 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Al doilea sistem de rachete PATRIOT din România, declarat gata de misiune la poligonul Capu Midia

G4Media acum 10 ore
Exercițiul NATO Ramstein Legacy24 a avut loc în intervalul 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia din Constanța, și s-a încheiat cu certificarea pregătirii pentru misiune a unui nou sistem de apărare cu rachete PATRIOT , transmite Ambasada Statelor Uni

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 13 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Vremea

București
acum

18°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°