Deocamdată, părţile sunt în faza tatonărilor. În vreme ce sindicatele s-au plâns noului director general Eric Remisz că vremurile sunt grele şi că oamenii au nevouie de bani, acesta le-a sugerat să fie "înţelegători cu situaţia".
La combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi au început consultările în vederea negocierii salariilor pentru anul 2012 ale celor peste 8.500 de angajaţi.
Atmosfera a fost destul de încordată la întâlnirea preliminară dintre noul director al combinatului - francezul Eric Remisz - şi liderii sindicatelor, dat fiind că, din start, managerul a precizat că ArcelorMittal este într-o situaţie financiară incomodă. „Ne-a spus că nu sunt comenzi, că sunt pierderi şi ne-a îndemnat să fim înţelegători cu situaţia", ne-a dezvăluit Gheorghe Tiber, liderul sindicatului „Solidaritatea".
Pe de altă parte, starea de spirit a siderurgiştilor de la Galaţi nu este tocmai grozavă, dat fiind că salariile au fost îngheţate în 2009 şi 2010, iar de-abia în 2011 s-a acordat o majorare de 8%. „Este normal ca angajaţii să primească ceva în plus. Nu cerem imposibilul, dar vremurile sunt grele şi pentru salariaţi, nu doar pentru companie", a mai spus Tiber.
Negocierea efectivă va începe, cel mai probabil pe 14 sau 15 noiembrie, dar între cele două „tabere" există deja o prăpastie. În vreme ce sindicaliştii speră să obţină măcar 10% în plus la salarii, surse de la nivelul conducerii ArcelorMittal indică faptul că patronul le va propune acestora, în prima fază, o îngheţare a lefurilor.
O altă problemă este că niciunul dintre sindicatele de pe platformă nu îndeplineşte condiţiile legale (adică nu include jumătate plus unul dintre numărul de angajaţi) pentru a putea participa la negocierea cu patronatul. În aceste condiţii, în paralel cu tatonările cu conducerea companiei, au început discuţiile şi între sindicate, în vederea unor fuziuni.