Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile ING au stagnat la 96 mil. euro la nouă luni

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 4 noiembrie 2011 ·

ING Asigurări, cea mai mare companie din piaţa asigurărilor de viaţă, a subscris în primele nouă luni prime de 407 milioane de lei (circa 96 mil. euro), în creştere uşoară cu 0,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Activele totale administrate de companie, inclusiv pe segmentul pensiilor private, au urcat la 4,5 miliarde de lei (peste 1 mld. euro) la sfârşitul lunii septembrie.

"Nivelul activelor pe care le administrăm pentru clienţii de asigurări de viaţă şi pensii private a ajuns la un miliard de euro la finele lunii septembrie, iar valoarea Net Promoter Score (indicele care măsoară intenţia clienţilor de a recomanda altor persoane un produs sau o companie - n.red.) a ajuns la 65%", a declarat Cornelia Coman, directorul general al ING Asigurări. Compania a obţinut un profit brut de 25,5 mil. lei (6 mil. euro), în scădere de la

46 mil. lei în primele nouă luni de anul trecut, dar asigurătorul afirmă că profitul depăşeşte nivelul bugetat.

ING Asigurări a vândut în primele nouă luni mai puţine poliţe de asigurare cu primă unică, ceea ce a avut un impact important asupra subscrierilor. Banii pentru aceste poliţe sunt încasaţi într-o singură tranşă, la începutul contractului, şi nu sunt achitaţi periodic cum se întâmplă la asigurările clasice.

Cel mai bine s-au vândut poliţele de asigurare cu componentă de economisire de tip tradiţional. Contractele de asigurare de tip tradiţional au ajuns la 65% din portofoliul total, cu cinci puncte procentuale peste nivelul din luna septembrie a anului trecut.

Despăgubirile plătite de ING în primele nouă luni s-au ridicat la 47 mil. lei (11 mil. euro), în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Compania are o marjă de solvabilitate de 1,75 faţă de nivelul de minim 1 cerut de lege. Activele administrate pe segmentul pensiilor private se ridicau la 2,4 mld. lei, iar cele provenite din

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°