Sătul de aglomeraţie şi de zgomot, Ionuţ Iftimoaie a lăsat în urmă Capitala şi s-a întors în oraşul natal, Comăneşti, din judeţul Bacău. Cu toată familia: soţia, frumoasa Maria, şi cei doi copii ai lor, Nicole Maria şi Nicholas. Sătul de aglomeraţie şi de zgomot, Ionuţ Iftimoaie a lăsat în urmă Capitala şi s-a întors în oraşul natal, Comăneşti, din judeţul Bacău. Cu toată familia: soţia, frumoasa Maria, şi cei doi copii ai lor, Nicole Maria şi Nicholas.
Luptătorul de 33 de ani a crescut la casă şi nu s-a putut obişnui niciodată cu spaţiul mic din apartamentul în care a stat în Bucureşti. În plus, nu i-au priit nici zgomotul şi agitaţia Capitalei. Aşa că s-a mutat înapoi în oraşul natal, Comăneşti. A luat această decizie nu doar pentru liniştea proprie, ci şi pentru ca Nicole Maria (2 ani şi jumătate) şi Nicholas (aproape 4 ani), copiii lui, să crească aproape de natură, într-un loc nepoluat. “Deşi mă leagă multe de Bucureşti, eu şi Maria am considerat că la Comăneşti e cel mai bine să ne creştem copiii, aproape de părinţii mei şi departe de nebunia unui oraş mare. Şi, sincer, nu-mi pare rău. De fiecare dată când sunt departe, abia aştept să mă întorc acasă”, ne-a mărturisit Ionuţ.
Casa familiei Iftimoaie - în construcţia căreia luptătorul s-a implicat personal, alegând de la materiale de construcţii până la gresie şi faianţă - este situată într-o nouă zonă rezidenţială din Comăneşti, o regiune superbă, înconjurată de dealuri şi păduri. Este mare, are un living spaţios şi o bucătărie pe măsură, terasă, garaj şi o curte plină de verdeaţă.