Vineri seară, pe principalele două canale de televiziune din Franţa, TF1 şi France 2, se difuzează un interviu cu Barack Obama şi Nicolas Sarkozy, înregistrat la Cannes imediat după încheierea summitului G20. Cei doi preşedinţi realizează astfel o premieră: în general, liderii politici occidentali acceptă doar conferinţele de presă comune, dar nu şi interviurile în doi la televiziune, mai ales când unul dintre ei este şeful Casei Albe.
Despre ce vor vorbi cei doi preşedinţi şi cum este privit acest interviu „încrucişat”
Subiectele abordate de cei doi preşedinţi vor fi cele de actualitate: inconturnabilul bilanţ al summitului G20, criza din Zona Euro şi situaţia din Grecia şi Italia. Totodată însă, multe chestiuni nu vor putea fi abordate ţinând cont că e vorba de un interviu de doar 15 minute. Timpul, dar şi decorul, au fost fixate cu mare precizie: se spune că de către oamenii de la Casa Albă, deci loc de prea multă improvizaţie nu există.
Barack Obama şi Nicolas Sarkozy sunt intervievaţi de principalii doi prezentatori ai jurnalelor de ştiri de pe TF1 şi France 2. Partea americană sugerează faptul că iniţiativa interviului în doi ar fi fost franceză, însă Palatul Elysée spune că n-a făcut decât să răspundă unei invitaţii făcute de cele două canale de televiziune.
O „operaţiune de comunicare”
Orice ar fi, pentru Sarkozy această "operaţiune de comunicare", cum o descrie opoziţia de la Paris, este un cadou electoralo-mediatic extraordinar. Încă foarte slab în sondajele de opinie, preşedintele Franţei se poate afişa în compania "amicului său american", Barack Obama fiind încă foarte popular în Hexagon. Cu şase luni înaintea alegerilor prezidenţiale, locatarul Palatului Elysée le poate arăta compatrioţilor săi că se tutuieşte cu preşedintele primei puteri din lume, în timp ce principalul său rival, socialistul François Hollande, este