Emisiile de gaze toxice din Ploieşti au depăşit normele maxime, în ultimele zile, chiar şi când Garda de Mediu a anunţat public că efectuează măsurători
Este vorba despre concentraţii cuprinse între 6,84 micrograme pe metru cub şi 11,11 micrograme pe metru cub, miercuri, respectiv o concentraţie de 6,42 întregistrată joi. Pragul impus prin Legea 592/2002 este de 5 micrograme pe metru cub. Peste această limită, emisiile afectează sănătatea umană. Mai mult, miercuri la prânz, staţia PH-1 arăta o concentraţie de peste 30, de şase ori mai mare decât norma legală.
Veştile vin într-un moment în care conducerea Gărzii Naţionale de Mediu a comandat un control amănunţit la mai mulţi agenţi economici din Ploieşti, bănuiţi că ar fi responsabili de depăşirea normelor de poluare. Până în momentul de faţă nu au fost date publicităţii datele măsurate, instituţia de control precizând că va anunţa rezultatele la finalul campaniei.
„Valorile care apar pe site-ul calitateaer.ro sunt date de măsurătorile oficiale, făcute de staţiile Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Într-adevăr, în ultimele zile au fost înregistrate depăşiri ale concentraţiilor. Benzenul este peste limită, motiv pentru care am notificat, în scris, instituţiile care au atribuţii de control. Noi monitorizăm şi anunţăm zilnic, dar atribuţiile noastre se opresc aici, Garda de Mediu este cea care poate da amenzi", ne-a declarat mihai Buzea, directorul APM Prahova.
Ploieştenii critică reacţia întârziată a autorităţilor de mediu. „Acasă, în cartierul Vest, miroase mai puţin, dar în zona centrală e groaznic. Autorităţile n-au curaj să se implice şi să-i ia la întrebări pe reprezentanţii acestor firme", s-a plâns ploieşteanul Adrian Trandafir. „Miroase numai a cauciuc ars, uneori doar dimineaţa şi seara, alteori şi peste zi. Este oribil. Cum să nu miroasă urât, de la atât de multe maşini şi rafinării?",