Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O cămaşă de un secol costă 3.500 de lei

Publicat in Romania Libera, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Costume populare vechi de sute de ani sunt expuse în vitrinele Muzeului de Artă.

Muzeul de Artă Populară şi-a întregit, recent, colecţia de costume populare, cu piese valoroase aduse din Dâmboviţa şi Prahova. După cum a precizat directorul instituţiei, dr. Maria Magiru, este vorba despre aproximativ 100 de porturi populare vechi de 200 de ani.

„Sub aspectul costumului popular şi al interiorului ţărănesc, zonele acestea erau slab reprezentate în muzeu. Am adus foarte multe costume. Aveam textile, dar nu aveam costume pentru bărbaţi, femei şi copii. Am găsit câteva ţărănci care aveau în lăzile de zestre lucruri extraordinare", a precizat Maria Magiru.

Costumele populare au fost împărţite în trei etape şi reprezintă evoluţia portului tradiţional până la 1950. Prima etapă cuprinde piese de la sfârşitul anului 1900, se continuă cu o a doua etapă, din anii 1920, şi se încheie cu 1950. Cea mai scumpă cămaşă veche de patrimoniu adusă la Constanţa din cele două zone costă 3.500 de lei, iar un costum popular vechi ajunge la cel mult 1.000 de lei. „Preţurile la obiecte, când te duci în sate, sunt mici", a completat directorul.

Toate obiectele aduse din Dâmboviţa şi Prahova au fost evaluate, apoi au fost restaurate în laboratoarele de textile, de către specialiştii muzeului. În plus, Muzeul de Artă Populară de la Constanţa s-a îmbogăţit, tot în acest an, cu mai multe costume, textile şi podoabe din Buzău, de asemenea cu ştergare tătărăşti, piese de creaţie contemporană aduse la Mangalia. În colecţiile muzeului şi-au găsit loc şi obiecte de uz gospodăresc de la Tulcea, alături de piese de mobilier din zona Braşovului. Costume populare vechi de sute de ani sunt expuse în vitrinele Muzeului de Artă.

Muzeul de Artă Populară şi-a întregit, recent, colecţia de costume populare, cu piese valoroase aduse din Dâmboviţa şi Prahova. După

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 52 minute
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum o ora
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 3 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 6 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°