Este deja știut. De mulți ani, medicii români caută recunoașterea pe alte meleaguri. Financiar și profesional. Fug de un sistem în care sunt condamnați la plicul bolnavului.
Încă nu a împlinit 30 de ani și N. K. și-a făcut deja un plan privind viitorul lui ca medic stomatolog. Și nu, nu include România. Chiar dacă admite că, macedonean fiind, a venit să studieze aici pentru că avea mai multe avantaje privind taxa de școlarizare, cazarea sau mijloacele de transport.
Acum, se pregătește să plece. „Principalul motiv este cel financiar. România nu îmi poate oferi, în următorii cinci ani, un confort economic satisfăcător. De aceea iau în considerare ofertele de muncă din străinătate, din țări precum Danemarca sau Norvegia, unde salariul ajunge la 5.000 euro pe lună“, explică el, pe scurt, decizia.
Este doar unul dintre miile de medici tineri care își doresc să plece din România, fenomen care, în ultimii ani, a luat proporții. În cifre, între 2007 și 2010, peste 6.500 de medici au plecat să profeseze în alte țări din Uniunea Europeană, iar aproximativ 60% dintre medicii rezidenți au solicitat obținerea certificatului de conformitate, necesar pentru a profesa medicina în străinătate, în aceeași perioadă. În ultimii doi ani, aceste plecări s-au mai temperat, însă nu au scăzut.
Orientativ, din datele Ministerului Sănătății reiese că numărul de certificate eliberate din 2007 până în prezent a fost de aproape 20.000, inclusiv pentru stomatologi și farmaciști. „Medicii au vrut acest certificat. Nu știm câți pleacă și unde pleacă“, au explicat oficialii ministerului, fără a intra în detalii legate de punerea la punct a unei strategii care să oprească medicii în țară.
„Cred că vom continua să pierdem medici, așa cum am pierdut IT-iști. Pentru că există profesioniști foarte buni care își doresc să lucreze în cele mai performante spitale din lume“,