Premierul Boc a declarat că îi va ura preşedintelui Băsescu, cu ocazia zilei de naştere, în mod "oficial şi ultraoficial", sănătate şi putere de muncă, explicând jurnaliştilor că nu este uşor pentru un om politic să îşi asume responsabilităţile de şef de stat când alţii "sunt buni doar să comenteze"
"Oficial şi ultraoficial, cel mai important lucru pe care îl voi transmite este de a avea sănătate şi putere de muncă. Cred că acesta este cel mai important pentru un om politic în momentul de faţă, care îşi asumă responsabilităţile pentru România. Nu este uşor să îşi asume responsabilităţile unui şef de stat când alţii sunt foarte buni doar să comenteze, dar să nu-şi asume responsabilităţile. Pentru asta este nevoie în primul rând de sănătate şi putere de muncă şi cred că le are în continuare", a spus Boc, potrivit Mediafax.
Premierul, aflat la Belgrad pentru reuniunea ICE, a precizat că îi va trimite preşedintelui Băsescu aceste urări vineri după-amiaza, când va reveni la Bucureşti.
Preşedintele Băsescu împlineşte, vineri, 60 de ani.
El s-a întâlnit, joi, cu parlamentarii PDL, UNPR şi ai minorităţilor naţionale, peste o oră şi jumătate, la Vila Lac, la eveniment participând şi premierul Emil Boc.
Grupul deputaţilor PDL i-a oferit preşedintelui Traian Băsescu un tablou reprezentând Portul Anvers.
Premierul Boc a declarat că îi va ura preşedintelui Băsescu, cu ocazia zilei de naştere, în mod "oficial şi ultraoficial", sănătate şi putere de muncă, explicând jurnaliştilor că nu este uşor pentru un om politic să îşi asume responsabilităţile de şef de stat când alţii "sunt buni doar să comenteze"
"Oficial şi ultraoficial, cel mai important lucru pe care îl voi transmite este de a avea sănătate şi putere de muncă. Cred că acesta este cel mai important pentru un om politic în momentul