Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Matei despre referendumul lui Nicuşor „Sunt partizan, dar cred că nu va trece"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Chiar dacă spune că este de acord cu referendumul care va avea loc pe 6 noiembrie referitor la desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale judeţul Constanţa, primarul Nicolae Matei crede că cetăţenii nu vor ieşi în număr suficient de mare la vot astfel încât să depăşească 50% plus unu, pentru că nu a existat o informare bună în teritoriu pe această temă

Primarul este de părere că ar fi trebuit totuşi să fie consultat şi el la momentul când s-au făcut planurile acestui referendum, mai ales că are experienţa unui astfel de demers.

„Aş spune că reorganizarea administrativ-teritorială s-ar impune, dar nu trebuie să se desfăşoare în grabă. Ar trebui să se vină cu o exprimare foarte clară în ceea ce priveşte ce înseamnă această reorganizare. Sunt de acord, chiar dacă nu există reglementări guvernamentale în acest sens. Este bine că se consultă populaţia înainte de a veni acestea", spune primarul Nicolae Matei. Chiar dacă nu-şi doreşte ca acest referendum să eşueze, primarul susţine că CJC nu a organizat aşa cum ar trebui acest referendum şi că nu se va depăşi pragul pentru validarea lui. „S-au grăbit puţin, nu a existat suficientă informare, iar primarii din judeţ care sunt de altă culoare politică nu s-au implicat".

Cu experienţă într-ale referendumului, dat fiind faptul că la Năvodari în luna mai a anului trecut s-a reuşit mobilizarea a 98% din populaţie pentru a ieşit la vot, primarul Năvodariului susţine că probabil le-ar fi prins mai bine celor de la judeţ dacă ar fi fost şi ei consultaţi cu privire la cum trebuie făcută mobilizarea, chiar dacă cele două tipuri de referendum sunt diferite. „Sunt partizan, dar cred că nu va trece. Oricum, la Năvodari va fi o prezenţă la vot mai mare decât la Constanţa", spune Matei.

De altfel, la Năvodari, în fiecare zi de când s-a anunţat că va avea loc referendum, caravane de informare patrulează în tot or

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 3 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 8 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 8 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 13 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 7 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 9 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 7 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

21°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°