De toate a fost Gheorghe Chiru la viaţa lui. De la fotbalist şi chiriaş la bunica până la băgător de seamă la nu'ş ce universitate obscură din Brăila şi vicepreşedinte CJ. Numai monarhist nu apucase Chiru să fie, pentru că, din păcate, s-a născut după ce Regele Mihai a abdicat, în 1947.

Ştiu, în peregrinările lui politice, Chiru a evoluat la un moment dat şi sub culorile ţărăniştilor, recunoscuţi pentru susţinerea pe care au arătat-o necondiţionat fostului suveran Mihai I. Numai că Gheorghe Chiru a fost un peneţecedist făcut la apelul bocancilor, el neavând legătură nici cu trecutul istoric al acestui partid (dispărut între timp), nici cu ideile promovate, după 1990, de seniorul Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu.

Chiru nu este altceva decât un gargaragiu care se poziţionează precum surferii, astfel încât să se aşeze cât mai bine pe creasta valului care duce la mal. Acum, Chiru a simţit că e de bon ton să te declari susţinător al Casei Regale, al monarhiei, în special al Majestăţii Sale Regele Mihai I. Şi, pac, nen-tu Chiru şi-a lustruit un pic discursul prăfuit ba prin cotloanele PC, ba prin birourile PDL şi a ieşit la rampă cu o destăinuire de senzaţie: da, el, Gheorghe Chiru, fostul subaltern al lui Bunea Stancu, care se căciulea să obţină o casă la bloc, este promonarhist, bre!

Hazliu mi s-a părut însă felul în care a argumentat Chiru slăbiciunea sa pentru Regele Mihai I, citez: "După reacţia şi după modul în care s-a pus problema în ultimele luni, nu pot să spun decât că «monarhia salvează România». Şi o spun cu cea mai mare deschidere, sunt promonarhist".

Aţi înţeles, da? Chiru s-a uitat la televizor şi, văzând desfăşurarea de forţe pro-Mihai I, başca anvergura istorică a personajului, întreaga lui fiinţă a fost cuprinsă subit de un fior monarhist. Pur şi simplu, a fost un coup de foudre. Pentru Chiru nu mai era nimic de făcut: din nimi