Cristiano Ronaldo continuă duelul de la distanţă cu Messi. Argentinianul a depăşit marţi cota de 200 de goluri marcate în tricoul Barcelonei, iar portughezul i-a răspuns miercuri. A înscris în meciul cu Lyon, din Liga Campionilor (2-0 pentru Real), golul 100 de când joacă pentru "galactici", în 105 partide!
6 iulie 2009. Peste 80.000 de oameni au venit să-l primească pe "Santiago Bernabeu" pe Cristiano Ronaldo, cel mai scump jucător din istoria fotbalului (94 de milioane de euro au plătit spaniolii lui Manchester United). Mulţi erau încântaţi de noua achiziţie, dar poate la fel de mulţi se întrebau dacă Ronaldo a meritat atâţia bani. Timpul i-a dat dreptate lui Florentino Perez, patronul "galacticilor", care nu a avut linişte până când nu a obţinut semnătura jucătorului descoperit de Laszlo Bölöni la echipa de juniori a lui Sporting Lisabona. Aşa a început aventura lui Ronaldo la Real, iar primul gol a venit pe 29 august, într-un meci de campionat cu Deportivo la Coruña.
2 noiembrie 2011. Real Madrid o întâlneşte pe Lyon în grupele Ligii Campionilor. Spaniolii câştigă cu 2-0, "dublă" Cristiano Ronaldo. Golurile 99 şi 100 pentru portughez în tricoul Realului, răspuns perfect pentru rivalul Messi, care doar cu o seară înainte trecea de borna 200 de reuşite pentru Barcelona. Evoluţie incredibilă a lui Ronaldo, care a obţinut această performanţă în numai 105 meciuri, adică o medie de 0,95 goluri pe meci! "Nu mă aşteptam să reuşesc atât de repede să înscriu 100 de goluri pentru Real", recunoaşte CR7, care în doi ani şi jumătate a rescris istoria pe "Bernabeu".
0,95 goluripe meci a marcat Cristiano Ronaldo pentru Real, faţă de 0,71 reuşite pe meci cât are Messi pentru Barcelona
GOLURILE LUI RONALDO
75 -cu piciorul drept
17 - cu piciorul stâng
8 - cu capul
Cristiano Ronaldo continuă duelul de la distanţă cu Mess