„Vrem ca Grecia să rămână în Zona Euro. În acelaşi timp, Grecia trebuie să se hotărască dacă este pregătită să-şi asume obligaţiile ce-i revin ca membru al Zonei Euro” - este mesajul transmis de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durão Barosso, de la Cannes, într-un moment în care Grecia negociază cu Eurogrupul deblocarea a 80 de miliarde de euro până la sfârşitul lunii februarie.
Preşedintele Comisiei Europene a îndemnat clasa politică de la Atena să dea dovadă de unitate. Miza este respectarea angajamentelor luate în faţa Bruxelles-ului. „În această situaţie, unitatea este cheia, iar forţele politice de la Atena trebuie să-şi asume un angajament clar pentru o situaţie economică stabilă”, a precizat José Manuel Durão Barroso.
El a dat asigurări că liderii Zonei Euro susţin în continuare Atena – Grecia trebuie acum să convingă şi cât mai repede că e pregătită să-şi asume obligaţiile ce-i revin ca membru al Zonei Euro.
"Pentru Grecia, mesajul a fost clar. Suntem în totalitate decişi să susţinem Grecia ca parte a familiei europene. Susţinem în continuare deciziile pe care le-am luat săptămâna trecută. Respectăm democraţia elenă, dar Grecia va decide ce va face cu viitorul ei. În acelaşi timp, avem nevoie ca Grecia să îşi menţină angajamentele."
Este un mesaj de asumare a răspunderii ce vine într-un moment în care Atena aşteaptă cu înfrigurare deblocarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, în valoare de 8 miliarde de euro. Banii trebuie să ajungă până la 15 decembrie, altfel Atena riscă să intre în incapacitate de plată.
În acest context, ministrul elen de finanţe, Evangelos Venizelos, a anunţat că Atena negociază cu zona euro deblocarea a 80 miliarde de euro în cadrul unui plan de îndatorare adoptat la summitul de la Bruxelles. Această sumă este necesară pentru aplicarea Programului de schimb de obligaţiuni greceşti deţinu