Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii PDL propun ca 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei, să fie zi nelucrătoare

Publicat in Romania Libera, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Declararea zilei de 30 noiembrie, în care este sărbătorit Sfântul Apostol Andrei, ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare este propusă, printr-o iniţiativă legislativă, de un grup de de 43 de deputaţi şi senatori PDL, relatează Mediafax.

Propunerea legislativă pentru modificarea Codului muncii, înregistrată la Parlament la 1 noiembrie, are 43 de iniţiatori, deputaţi şi senatori PDL, între care se numără Roberta Anastase, Claudia Boghicevici, Costică Canacheu, Petru Călian, Iustin Cionca-Arghir, Cătălin Croitoru, Ioan Oltean, Dumitru Pardău, Mircea Toader, Gelu Vişan, Viorel Badea.

"Considerăm că poporul român are nevoie mai mult ca niciodată de unitate şi solidaritate, iar valorile creştine contribuie definitoriu la realizarea acestora. De aceea, apreciem ca fiind oportună declararea zilei de 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare. Este binecunoscut faptul că Biserica Ortodoxă Română s-a exprimat public, în mai multe rânduri, solicitând declararea prin lege a sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României - 30 noiembrie, ca zi de sărbătoare legală, nelucrătoare, adresându-se, în acest sens, Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Potrivit iniţiatorilor, "evidenţa arată un fapt de netăgăduit: credincioşii creştini aparţinând confesiunii ortodoxe majoritare din România îl sărbătoresc cu evlavie pe Sfântul Apostol Andrei".

"Legalizarea sărbătorii naţionale a românilor - Sfântul Andrei - este o recunoaştere a importanţei legăturii spirituale puternice între poporul român şi patronul spiritual al acestuia. Sfântul Apostol Andrei a fost cel care i-a creştinat pe români, rămânând în conştiinţa naţională un puternic simbol în devenirea noastră spirituală", menţionează parlamentarii PDL în expunerea de motive.

Preşedinte

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi. Este proba care încheie sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat

HotNews acum o ora
BAC 2025 la Limba maternă are loc astăzi, 16 iunie. La această probă scrisă participă elevii care au urmat liceul în limbile minorităților naționale. Examenul face parte din sesiunea iunie 2025 a Bacalaureatului și reprezintă ultima probă scrisă din

Circulație pe un singur sens pe A2, după ce traficul a fost blocat / Trei persoane rănite în urma unui accident

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier pe A2, luni dimineaţă, iar în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Traficul în zonă a fost blocat, transmite News.ro. Urmărește

Nicușor Dan discută luni cu sindicatele despre măsurile fiscale propuse de partidele pro-europene

Adevarul acum o ora
Președintele îi primește luni la Cotroceni pe liderii sindicali pentru a dezbate reforma fiscală și nemulțumirile legate de politicile de austeritate.

Rachete iraniene au lovit luni Tel Aviv şi orașul port Haifa / Trei persoane au murit în centrul Israelului, iar alte zeci au fost rănite în atacurile din timpul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rachete iraniene au lovit luni Tel Avivul şi oraşul port Haifa din Israel, distrugând case şi alimentând îngrijorările liderilor mondiali reuniţi în această săptămână la summitul G7 că lupta dintre c

Ayatollahul Ali Khamenei şi familia sa se ascund într-un buncăr la nord de Teheran / S-a adăpostit în același buncăr şi în 2024, când Iranul a lansat atacurile asupra Israelului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a fost evacuat într-un buncăr subteran din nord-estul Teheranului, la câteva ore după ce Israelul şi-a început, vineri, loviturile, relatează Iran Internatio

Taiwanul include Huawei şi SMIC pe lista de control al exporturilor, alături de organizaţii precum talibanii şi al-Qaeda

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Taiwanul a adăugat companiile chineze Huawei Technologies şi Semiconductor Manufacturing International Corp (SMIC) pe lista entităţilor supuse controlului exporturilor, măsură care plasează aceste fi

Investitorii, în alertă din cauza conflictului Israel-Iran şi a volatilităţii preţului petrolului

News.ro acum 3 ore
Tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu şi incertitudinile interne din SUA menţin investitorii în alertă, în aşteptarea redeschiderii pieţelor financiare, relatează Reuters. Escaladarea conflictului Israel-Iran, anularea discuţiilor nucleare de

Inteligenţa artificială zguduie industria publicităţii şi provoacă îngrijorare în rândul investitorilor

News.ro acum 2 ore
Inteligenţa artificială generează o transformare profundă în industria publicităţii şi îi nelinişteşte pe investitori, afirmă Mark Read, CEO-ul demisionar al gigantului britanic WPP, citat de CNBC. Într-un interviu acordat CNBC la London Tech Week,

Horoscopul săptămânii 16-22 iunie 2025: Care este numărul NOROCOS al fiecărei zodii

Gandul acum 6 ore
O nouă săptămână, un nou horoscop: Jupiter intră în semnul Racului marți, 17 iunie 2025. Pentru unii nativi, fenomenul astrologic va marca începutul unei veri cu momente frumoase. Pentru alți nativi, se anunță a fi o vară plină de provocări. Există

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 14 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Vremea

București
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/28°
joi

20°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

15°/30°
mar.

16°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

17°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

17°
lun.

14°/31°
mar.

15°/29°
mie.

17°/31°
joi

17°/34°