Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se rupe Europa?

Publicat in Dilema Veche, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Niciodată nu au rămas atîtea întrebări fără răspuns după o întrunire a liderilor europeni în care, ca de obicei, aceştia au lansat public semnalul că „s-au înţeles“ şi au luat „decizii cruciale“.

Bunăoară, statele membre din Est, aflate în afara zonei euro, au primit garanţii că recapitalizarea băncilor nu se va face pe seama economiilor lor, prin retragerea de bani de către companiile-mamă, aflate în zona euro. A fost un obiectiv comun al statelor din Est, în vederea căruia ele au acţionat împreună, la Consiliile de duminică şi miercuri. Şi, potrivit declaraţiilor oficiale, a fost un obiectiv atins. De altfel, după reuniunea de miercuri a „celor 27“, şi preşedintele Băsescu s-a exprimat în acest sens.

Dar cît de solide sînt garanţiile date statelor din afara zonei euro? După momentul de optimism post-summit, părerile au început să se nuanţeze. Duminică, în cadrul unei emisiuni la Pro TV, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, admitea că, în pofida garanţiilor oferite, este totuşi posibilă retragerea de bani din subsidiare de către băncile mamă. Şi tot duminică, preşedintele Băsescu admitea, într-o discuţie cu reprezentantul FMI în România, Jeffrey Franks, că rezultatele Consiliului European reprezintă „o gură de aer, dar numai aer“.

DE ACELASI AUTOR Un altfel de sfîrşit al lumii Trei iluzii ale dreptei de pe la noi Oficial, sîntem iar în "zona gri" Ceauşescu şi o campanie obosităSă privim acum o clipă spre Polonia. După Consiliul de miercuri seara, ministrul polonez de Finanţe, Jacek Rostowski, a afirmat că deciziile luate pot duce la însăşi salvarea unităţii Europei. Ce-o fi vrut să spună? Ar putea o eventuală retragere a fondurilor din subsidiarele bancare est-europene să aibă efecte politice atît de grave precum ruperea Europei? Acelaşi om politic polonez atrăgea atenţia, acum două luni, că un eşec al zonei euro şi al proiectului e

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în judeţul Vrancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, vineri, în judeţul Vrancea. ”În ziua de 18 Aprilie 2025, la ora 18:43:16 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 80.0

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 3 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 2 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum o ora
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 4 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania săptămânal pentru Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Vărsător. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Vărsător. Între 19 și 21 aprilie, la începutul zi

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Rețeta de ouă umplute a lui Sorin Bontea. Ingredientele secrete pe care le folosește juratul de la MasterChef

Cancan acum 51 minute
Gospodinele au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru masa de Paște. Cele mai vrednice dintre ele au copt deja primii cozonaci și au gătit diverse bunătăți. În întâmpinarea celor care sunt încă în pană de idei, chef Sorin Bontea vine î

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 10 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°