Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nationalul iesean, in topul teatrelor din Romania

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Adi Carauleanu Aflat in plina stagiune de toamna, Teatrul National Vasile Alecsandri a reusit, intr-o singura luna, se participe la cele mai importante festivaluri de dramaturgie din tara. Astfel, la Festivalul National de Comedie de la Galati, piesa "Zeul macelului", de Yasmina Reza, in regia lui Cristian Hadji-Culea, a fost remarcata si a primit doua nominalizari la categoria "cel mai bun spectacol", iar actorul Calin Chirila pentru "cel mai bun actor". De asemenea, la inceputul acestei saptamani, la Festivalul National de Teatru (FNT) - Bucuresti, piesa "TV for Dummies - un spectacol pentru 100 de telecomenzi", dupa un text Mona Bozdog si Mihaela Michailov, a avut un succes extraordinar la public si a fost apreciat de cei mai buni critici romani de teatru. "Ultima luna a fost una reusita pentru Nationalul iesean. Ne-am intors de la Galati, unde piesa «Zeul macelului», in regia lui Cristian Hadji-Culea, a fost nominalizata la categoria cel mai bun spectacol, iar acum doua zile, dupa doua reprezentatii jucate cu sala plina in Sala Atelier a Teatrului National din Bucuresti, in cadrul Festivalul National de Teatru, piesa «TV for dummies» a fost apreciata ca una dintre cele mai bune de acest tip din ultimii ani din Romania, cei mai buni critici de teatru, precum Ileana Lucaci, Doina Papp, Ludmila Patlanjoglu si Doru Mares fiind impresionati de realizarea teatrului nostru", a declarat Adi Carauleanu, directorul artistic de la National.

In curând, la Uzina cu Teatru vor incepe repetitiile pentru premiera "Povesti de familie", de Biljana Srbljanovic, în regia lui Vlad Cepoi; in sala Teatru la Cub au început repetitiile pentru "Trei surori", de A. P. Cehov, in regia lui Cristian Hadji-Culea. Pe de alta parte, la Sala Studio au demarat repetitiile la piesa "Pana de automobil", in regia lui Irina Popescu Boieru.

Adi Carauleanu Aflat in plina

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 45 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 40 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 22 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°