Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi cum îl porcăiesc magistraţii pe Băsescu de ziua lui

Publicat in Ziua Veche, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Discursul preşedintelui Traian Băsescu de la reuniunea comisiei MCV de la Ministerul Justiţiei a revoltat Asociaţia Magistraţilor din România.

AMR îl acuză pe preşedinte că îi cheamă la ordine pe magistraţi, “pe un ton dictatorial”. “Într-un stat poliţienesc, în care se clădesc tot mai multe pârghii prin care justiţia să fie controlată, îngenunchiată, în care legile se fac de pe azi pe mâine şi se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care serviciile secrete îşi măresc bugetul, iar pentru justiţie nu se găseşte nici măcar mărunţiş, în care reformele există doar în vorbe şi prestaţii televizate, un preşedinte, într-un ton dictatorial, îşi poate permite să cheme la ordine magistraţii, să-i înfrunte ostil, ameninţător, să-i blameze şi să-i terfelească în piaţa publică din postura părintelui naţiunii căruia i se recunoaşte dreptul de a-şi stigmatiza, la stâlpul infamiei, oamenii legii“, se arată în comunicat comunicat al AMR remis, vineri, Agerpres. AMR precizează că statul, la rândul lui, este supus legilor şi normelor constituţionale şi nu poate încălca legea fără să fie sancţionat, că hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate în baza legilor pe care se află şi semnătura preşedintelui, că nerespectarea actului de justiţie şi instigarea la nerespectarea actului de justiţie atrag repercusiuni tot prin lege stabilite şi ele se pot repercuta inclusiv asupra celor care le-au zămislit.

“Statul este unicul debitor care îşi permite, prin vădit abuz de putere, să stabilească el, deasupra legii fundamentale, condiţiile în care să-şi satisfacă creditorii, care nu sunt alţii decât cetăţenii ţării”, consideră Asociaţia Magistraţilor care precizează că “judecătorii şi procurorii României nu acceptă nici tonul, nici mesajul dictatorial al preşedintelui ţării, a cărui numire, printre altele, trece prin filtrul Curţii Constituţionale”. De asemenea, AMR arată c

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, operat de urgență pe cord, la Paris!

Ziua Constanta acum 4 ore
România TV a aflat că Traian Băsescu tocmai a fost operat de urgență pe cord, într-un spital din Paris, informațiile preliminare arătând că fostul șef de stat avea probleme cu stenturile montate la inimă. În continuare, Traian Băsescu se află în spi

Ivan: Lucrările de la Praid trebuie să fie gata până la 1 iulie, fără scuze, fără întârzieri

Mediafax acum 49 minute
Ministrul Economiei a prezentat pe Instagram stadiul lucrărilor de la Praid. „Mă aflu în continuare la Praid, alături de experți și de echipa tehnică de construcție. Verific personal stadiul lucrărilor pentru a mă asigura că termenele asumate sunt r

Trump și Putin discută despre conflictul Iran – Israel

Mediafax acum o ora
Președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin au avut astăzi o conversație telefonică pe tema escaladării conflictului dintre Iran și Israel, potrivit agențiilor de presă ruse, care îl citează pe consilierul de politică exter

Trei locuinţe din Giurgiu, cuprinse de un incendiu puternic / O persoană a fost dusă la spital / Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Trei locuinţe din localitatea giurgiuveană Poiana lui Stângă au fost cuprinse de un incendiu, sâmbătă după amiază. În urma incendiului, trei persoane au avut nevoie de ajutor medical, una dintre ele

Trump a declarat venituri 57 de milioane de dolari dintr-o afacere cu criptomonede

HotNews acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a raportat venituri de 57,4 milioane de dolari dintr-un proiect de criptomonede, potrivit unei declaraţii financiare depuse vineri la Oficiul pentru Etică Guvernamentală al SUA, transmite The Financial Times, potri

Nicușor Dan, mesaj către Donald Trump la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice România-SUA

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, că România este pregătită să lucreze împreună cu președintele Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al pa

Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului de la 's-Hertogenbosch

Adevarul acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse s-a calificat în finala turneului WTA 250 pe iarbă de la 's-Hertogenbosch (Olanda).

AUR cere sesizarea CCR, acuzându-l pe preşedintele Nicuşor Dan că blochează formarea unui nou GUVERN

Gandul acum 28 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare oficială de sesizare a Curţii Constituţionale a României, în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională înt

AUR vrea sesizarea CCR ca urmare a întârzierii desemnării unui candidat pentru funcţia de premier

Ziarul Financiar acum 49 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor o solicitare de sesizare a Curţii Constituţionale a României (CCR), în vederea constatării existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între

Siguranța românilor în Israel și Iran. MAE reactualizează recomandările

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o nouă recomandare pentru cetățenii români aflați în Israel sau Iran, sfătuindu-i să-și anunțe prezența, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haif

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

17°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

19°
sâm.

14°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/26°
mar.

15°/20°
Constanta
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

16°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/27°
lun.

13°/30°
mar.

17°/28°