Un tânăr de 23 de ani, dulgher la o societate ce lucrează în şantierul ANL Lacu Dulce, a ajuns la spital după ce s-a lovit la cap cu drujba pe care o manevra pentru a tăia o bucată de scândură. Evenimentul s-a produs miercuri, 2 noiembrie, în jurul prânzului, şi a fost comunicat inspectorilor de muncă brăileni, dar şi poliţiştilor chiar de către inginerul care îl avea în subordine pe bărbat.
Din primele cercetări făcute de inspectori şi de poliţişti a rezultat că Ilie Iordache, salariat al "ING Construct" SRL Brăila, a efectuat o manevră greşită cu drujba, iar aceasta a ricoşat şi l-a lovit în cap. Tânărul a fost transportat imediat la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii au stabilit că victima este angajată pe bază de contract de muncă pe perioadă determinată, de 3 luni, şi a fost instruit periodic pe linia protecţiei şi securităţii în muncă, ultima instruire având loc chiar în dimineaţa zilei accidentului.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea prevăzută de Legea 319/2006, privind securitatea în muncă.
Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a comunicat că evenimentul este acum în cercetarea comisiei interne a societăţii angajatoare, concluziile urmând să fie prezentate instituţiei în vederea validării. Un tânăr de 23 de ani, dulgher la o societate ce lucrează în şantierul ANL Lacu Dulce, a ajuns la spital după ce s-a lovit la cap cu drujba pe care o manevra pentru a tăia o bucată de scândură. Evenimentul s-a produs miercuri, 2 noiembrie, în jurul prânzului, şi a fost comunicat inspectorilor de muncă brăileni, dar şi poliţiştilor chiar de către inginerul care îl avea în subordine pe bărbat.
Din primele cercetări făcute de inspectori şi de poliţişti a rezultat că Ilie Iordache, salariat al "ING Construct" SRL Brăila, a efectuat o manevră greşită cu drujba, iar aceasta a