Guvernul japonez a aprobat vineri un ajutor public de 900 de miliarde de yeni (8,3 miliarde de euro) pentru compania TEPCO, operatorul centralei Fukushima, pentru finanţarea parţială a indemnizaţiilor cuvenite victimelor accidentului nuclear din martie, relatează AFP.
Fondurile vor fi folosite pentru compensarea pagubelor suferite de zeci de mii de persoane, nevoite să-şi părăsească locuinţele după accidentul produs la centrala nucleară situată la 220 de kilometri nord-est de Tokyo, dar şi pentru despăgubirea companiilor afectate de catastrofă.
Ministrul Economiei, Comerţului şi Industriei, Yukio Edano, a aprobat planul de sprijin pentru Tokyo Electric Power (TEPCO), care administrează centrala Fukushima Daiichi, potrivit agenţiei de presă Jiji.
Cutremurul cu magnitudinea 9 produs la 11 martie în largul coastelor Japoniei şi urmat de un tsunami devastator a provocat cel mai grav accident nuclear după cel înregistrat la Cernobîl în aprilie 1996. Aflată în dificultate financiară după catastrofă, compania TEPCO are nevoie urgent de fondurile guvernamentale pentru a putea acorda în continuare compensaţii victimelor.
O comisie formată din experţi mandatată de guvern a estimat la circa 4.450 de miliarde de yeni (42 miliarde de euro) suma totală a compensaţiilor pe care va trebui să le achite TEPCO până în martie 2013. În schimbul ajutorului din partea Guvernului, operatorul s-a angajat să aplice un plan de restructurare care include reduceri de costuri şi vânzări de active.
Potrivită estimării experţilor, TEPCO va realiza economii de cel puţin 2.500 de miliarde de yeni în zece ani.
Guvernul japonez a aprobat vineri un ajutor public de 900 de miliarde de yeni (8,3 miliarde de euro) pentru compania TEPCO, operatorul centralei Fukushima, pentru finanţarea parţială a indemnizaţiilor cuveni