În 2006, un presupus atentat la securitatea celui mai bine păzit avion din lume, Air Force One, a provocat un adevărat scandal în SUA. Filmul în care doi bărbaţi par să se strecoare în interiorul bazei aeriene ultrasecurizate, înşelând vigilenţa paznicilor şi a câinilor de pază, a atras atenţia reprezentanţilor de la Pentagon şi Casa Albă, care au dezminţit ulterior de trei ori zvonurile legate de această faptă. Inscripţionarea cu spray a unui turboventilator de pe partea dreaptă a avionului prezidenţial cu mesajul "Still Free" / "Suntem încă liberi" nu a fost o faptă trecută cu vederea nici de mass-media americană, gestul Făcând înconjurul lumii şi ţinând jurnalele unor posturi de televiziune celebre, printre care CNN, ABC, Fox News. În numai câteva zile, au fost scrise peste 7.000 de ştiri în legătură cu acest act de aparent vandalism împotriva statului american care nu era de fapt decât o campanie de promovare a artei şi a unui brand: Marc Ecko. gândul vă prezintă pas cu pas etapele uneia dintre cele mai mari farse din istoria Americii: Pe 18 aprilie 2006, Marc Ecko, un grafician şi designer vestimentar de doar 22 de ani, a fost postat el însuşi pe internet filmuleţul cu "isprava" sa, stârnind o dezbatere aprinsă între internauţi. În video, doi bărbaţi, îmbrăcaţi în hanorace cu glugă, dau dovadă de o agilitate demnă de acrobaţi în timp ce escaladează gardurile bazei aeriene sau taie gardul de sârmă care împrejmuieşte aparatul de zbor. Iniţial, Ecko nu şi-a dezvăluit identitatea, lăsând astfel mass-mediei libertatea de a emite supoziţii în legătură cu aceasta.
În aceeaşi zi, Ecko postează un al doilea filmuleţ pe Youtube, în care se prezintă şi îşi motivează gestul - "Why I tagged the President's plane". Îngrădirea libertăţii de exprimare e nemulţumirea care a stat la baza faptei sale. Potrivit acestuia, manifestări artistice de tip "outdoor" sunt practic imp