Cum nici această explicaţie nu îi va apărea, restrospectiv, simplă şi cum autorul nu are răbdarea şi timpul necesar să scrie un lung eseu pe această temă, Sesto Pals va tăia nodul gordian: „La întrebarea despre timp nu pot să răspund într-un mod rezonabil deoarece una e timpul care face să rugineascã oţelul tare şi lasă aurul moale în pace, şi alta e «timpul creaţiei artistice». Mai corect ar fi să vorbim despre «creaţia artistică a timpului», creaţie care caută să i se opună (timpului), fie ca aurul, fie ca oţelul; aurul însă, dacă nu este influenţat de trecerea timpului, nici nu-l influenţează pe acesta“. Ar fi înţeles cititorul mai uşor acest răspuns? Poate, dacă autorul ar fi adăugat aici constatarea că orice tentativă a artistului de a se opune timpului „obiectiv“ implică o exteriorizare a acestuia, or o asemenea afirmaţie duce la dispariţia artistului în (sau prin) propria sa exteriorizare. Nu a făcut-o însă aici; pe o pagină ataşată acestei schiţe de răspuns, găsim totuşi următoarea remarcă: „Ce rost are întrebarea asupra timpului? Prin exteriorizare artistul se afirmă dispărînd totodată în propria sa afirmare“. Atît.

Una dintre întrebările lui Har-Herescu era: „Vă amintiţi despre avangarda artistică din România deceniilor 3-4? Ce vă spune azi acea perioadă?“, întrebare incitantă, căci cine ar fi putut depune o mai fidelă mărturie despre avangarda anilor treizeci decît acest participant activ al ei? Iar ultima întrebare, „Sînteţi la curent cu mişcarea literară actuală din România? Dar cu literatura israeliană de expresie română?“, stîrnea şi ea curiozitatea. Însă răspunsurile lui Sesto Pals la aceste ultime două întrebări dezamăgesc: „Întrebările 5 şi 6 nu intră în domeniul preocupărilor mele“, scrie acesta şi precizează de îndată că „în ceea ce priveşte punctul 6, nu sînt la curent cu mişcarea literară actuală din România“. Dar