Curtea de Apel Bucureşti a făcut publice motivele pentru care l-a repus în funcţie pe comisarul Nicolae Dobrin- fostul şef al Poliţiei Giurgiu - cel care a fost demis în urma unui raport al Corpului de Control al Ministerului de Interne. Cazul a revenit în atenţia opiniei publice la începutul acestei luni după ce baschetbalistul american a fost bătut cu betialitate de un membru al clanului interlop „Butoane”, într-un club din Giurgiu.
„Îndoieli seriose cu privire la existenţa faptelor ca şi abateri seriose disciplinare care să conducă la sancţionarea disciplinară”, „temeinicirea aplicării sancţiunii”, „prejudiciu de imagine pe plan profesional” şi scăderea de venituri care l-a pus pe Nicolae Dobrin în imposibilitatea achitării ratelor la bancă şi la plata taxelor pentru şcoala copiilor, au arătat magistraţii care sunt motivele pentru care magistraţii l-au repus în funcţia de şef al poliţiei giurgiuvene. Instanţa a luat această decizie, de suspendare a ordinului Ministerului de Interne, până la judecarea pe fond a contestaţiei depusă de comisarul Nicolae Dorbrin.
„Îndoieli seriose cu privire la existenţa faptelor”
„Din cele 38 de disfuncţii constatate iniţial, doar cu privire la 16 dintre ele s-a reţinut ca abateri disciplinare în totalitate în sarcina reclamantului (Nicolae Dobrin) iar pentru 6 dintre ele doar parţial, ceea ce conduce la existenţa unei îndoieli serioase cu privire la existenţa faptelor ca şi abateri disciplinare care să conducă la sancţionarea disciplinară a reclamantului, pe de o parte, iar pe de altă parte, cu privire la temeinicia aplicării sancţiunii”, au motivat judecătorii Secţiei de Contencios-Administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.
Magistraţii au arătat că instanţa care va judeca fond va cercetat dacă abaterile respective pot fi reţinute în sarcina poliţistului, dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii discipli