Cel mai bun meci al sezonului a fost, fără exagerare, la Timişoara.
Ştiu prea bine că nu e momentul - ei şi ce dacă nu e? - dar nu pot trece peste cel mai bun meci de fotbal asociaţie din sezonul acesta, dacă nu chiar din anul 2011, între două echipe româneşti. Acest meci a avut loc săptămîna trecută, la Timişoara, unde echipa de Liga a doua, Poli pentru intimi, a învins Steaua cu 2-0, în Cupa României. Mă interesează prea puţin să-i fac plăcere domnului Marian Iancu, şi cu atît mai puţin să-l irit pe castelanul din Aviatorilor - nici unul nu merită mai mult decît ce le oferă soarta - pentru mine esenţial este cum a jucat Poli şi ce-a făcut din Steaua, joia trecută; nu vreau să folosesc verbele clasice - a umilit-o, a ridiculizat-o - mă mulţumesc să scriu că nici o echipă din Liga 1 - să zicem Mediaşul sau Astra - nu şi-a permis să învingă Steaua cu atîta dezinvoltură tehnică şi morală.
Poli - fără exagerare, a jucat mai bine decît orice echipă din fruntea clasamentului. Şi să nu mi se replice că Steaua a prins o zi slabă - nu, Steaua a fost redusă la neputinţă mai mult de o oră, în fiecare duel om la om şi printr-un elan colectiv neaşteptat, necunoscut la noi. Că doar peste cîteva zile, la Ploieşti, Steaua a făcut cea mai consistentă primă repriză din ultimul timp nu dovedeşte decît că Petrolul din Liga 1 nu e Poli din Liga a doua, ce altceva? Cu sarcasmul nostru imbatabil desigur că putem minimaliza meciul de pe Bega, întrebîndu-ne ce ar face Poli în Europa… nu sînt dispus să răspund la întrebări abisale.
Mă uit la campioana en-titre a României şi îmi este suficient: în deplasare, cu Manchester, acolo unde visa să joace - vis împlinit! - a jucat cel mai bun meci din viaţa ei şi mai mult de un gol în patru meciuri europene tot nu a putut înscrie! Nu mă tulbură acel 0 puncte de pe ultimul loc din grupă, cît acest unic gol în patru meciuri pierdut
