Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raportul final al INML în cazul morţii lui Chauncey Hardy

Publicat in Gandul, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Chauncey Hardy a fost lovit în faţă, a căzut suferind o fractură craniană la ceafă dar şi frontal, precum şi multipe leziuni meningo-cerebrale foarte grave, nu consumase droguri, iar alcoolemia de 0,6 g/l este dificil de interpretat, el fiind perfuzat abundent, potrivit raportului final al INML.

Raportul de autopsie în cazul lui Chauncey Hardy, obţinut de MEDIAFAX, confirmă constatarile preliminare, respectiv că baschetbalistului american a murit din cauza insuficienţei cardio-respiratorii datorate traumatismului cranio-cerebral soldat cu edem cerebral, hemoragie meningee, contuzie şi dilacerare cerebrală (leziune traumatică având caracter distructiv), fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului.

"Leziunile traumatice cranio-cerebrale care au determinat decesul s-au putut produce prin lovire cu şi de plan dur în acelaşi context traumatic", arată raportul medico-legal.

Totodată, între leziunile traumatice cranio-cerebrale şi decesul lui Hardy există o legatură de cauzalitate directă şi necondiţionată.

"Având în vedere morfologia şi topografia leziunilor, cea mai probabilă succesiune a evenimentelor a fost: lovire cu corp dur la nivelul buzelor, fractură craniană prin lovire hetero-propulsată de un plan dur cu impact temporo-occipital drept, cu producere de leziuni meningo-cerebrale atât la locul de impact cu solul cât şi diametral opus prin mecanism de contra-lovitură", se mai arată în raportul INML.

Legiştii spun că leziunile meningo-cerebrale produse diamentral opus de locul impactului, adică unde Hardy s-a lovit cu capul, pot fi mult mult mai grave, aşa cum a fost şi în cazul baschetbalistului.

"Acest tip de leziune se numeşte contuzie de contralovitură şi de regulă este mai gravă decât fractura de impact", au precizat pentru MEDIAFAX surse medico-legale.

Legat de alcoolemia de 0,6 g/litru, legiştii susţin că este f

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 33 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 36 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 19 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 22 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 32 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

CAS/ INFORMARE – Servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave de care beneficiază gratuit persoanele asigurate

Ziarul Vaii Jiului acum 8 minute
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 41 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum o ora
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum 44 minute
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°