Acesta e titlul unei cărţi fermecătoare, care n-a avut ecoul meritat cînd a apărut, în 1998, şi pe care o descopăr abia acum. Cîtă vreme trecutul Capitalei noastre nu e încă reconstituit pe o minuţioasă cercetare a arhivelor – căci lucrările care se scriu acum se bazează pe documentele deja publicate sau reflectă, ca aici, polemic, situaţia actuală –, sînt de cel mai mare interes operele memorialistice. Aceasta are un caracter foarte original: este privirea îndreptată spre mama iubită de către cineva care, ajungînd la adînci bătrîneţe, se revede pe sine şi pe cei care o înconjurau în copilărie, într-un decor care a dispărut. Autoarea a trecut şi ea dincolo, chiar anul acesta: doamna Tatiana Slama-Cazacu se născuse în 1920 şi a fost profesoară la Universitatea din Bucureşti. După două licenţe, în filozofie şi litere, şi un doctorat în psihologie, şi-a cîştigat o reputaţie internaţională, domeniul care a consacrat-o fiind psiholingvistica. Ce e şi mai neobişnuit este că a scris şi nuvele, un volum de teatru şi a încercat chiar genul romanului poliţist. Talentul ei literar este dovedit incontestabil de aceste amintiri. Ce rău îmi pare că, deşi am întîlnit-o odată (parcă în tren, şi figura ei mi-a rămas în minte), nu m-am apropiat de ea!
O memorie fabuloasă, o memorie de o rară sensibilitate i-a îngăduit să evoce lumea anilor ’30. Explorarea casei, cameră cu cameră şi cu fiecare mobilă, sau, în altă parte, „o curte paradisiacă: flori, tufe de căpşuni, liliac alb“ – vecinii – savuroasa bucătărie tradiţională bucureşteană, dar şi leacurile unei vechi medicine populare (lipitori, ventuze).
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulExpediţii în cartiere mai depărtate: Piaţa Mare, Crucea de Piatră, sau Obor şi Moşi, pentru a mînca la cîte o cîrciumioară-grădină şi a încerca scrînciobul, dulapul, căluşeii ori alte distrac
