Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stafie, în locul lui Ariton

Publicat in Impact in Gorj, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Ministrul Economiei, Ion Ariton şi-a trimis un secretar de stat la simpozionul „Complexul Energetic Oltenia-viitor sigur al energeticii româneşti”, organizat, astăzi, la Prefectura Gorj de către democrat-liberalii, care conduc unităţile energetice şi miniere din judeţ. Potrivit lui Daniel Burlan, şeful SNLO, unul dintre organizatorii evenimentului, se vor prezenta avantajele înfiinţării noii companii, dar şi riscurile care urmau dacă proiectului CEO nu se concretiza. Interesant este că liderii USL de la centru vor realiza, la o săptămână, un alt simpozion în cadrul căruia vor prezenta o strategie proprie a USL, privind sistemul energetic.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, nu va ajunge nici astăzi la Târgu-Jiu, pentru a participa la simpozionul cu tema „Complexul Energetic Oltenia-viitor sigur al energeticii româneşti”. Oficialul l-a trimis în schimb, pe secretarul de stat Caudiu Stafie. Evenimentul este organizat de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Craiova şi Complexul Energetic Rovinari. La simpozion vor mai lua parte reprezentanţi ai Parlamentului, ai autorităţilor publice locale, directorii generali ai companiilor implicate, partenerii de dialog social şi membrii comunităţii locale. În cadrul dezbaterii de la Prefectura Gorj se va prezenta strategia noului complex energetic, parte integrantă a strategiei energetice naţionale. „Astăzi se prezintă avantajele înfiinţării companiei, dar şi riscurile care urmau dacă proiectul CEO nu se concretiza. Noi susţinem ca sediul Complexului Energetic Oltenia să fie la Gorj, deşi nu s-a discutat până acum această problemă”, a declarat Daniel Burlan, managerul SNLO. Simpozionul „Complexul Energetic Oltenia-viitor sigur al energeticii româneşti” trebuia să aibă loc la finele lunii octombrie, la întâlnirea de lucru fiind anunţată participarea ministrului Economiei,

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 5 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 9 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 12 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 6 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 9 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 8 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 7 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 6 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 8 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Vremea

București
acum

dum.

8°/24°
lun.

8°/14°
mar.

9°/18°
mie.

9°/20°
Iasi
acum

dum.

6°/10°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

dum.

7°/17°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
mie.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

6°/16°
Timisoara
acum

dum.

4°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°