Nu am nevoie de agenda pentru a transmite ganduri asezate in curatenie prietenilor sau celor inruditi, atunci cand li se intampla ceva necomun. Memoria nu-mi joaca renghiuri, desi catastiful meu este plin de nume.

Parintii mei m-au crescut in cuviosenie fata de semeni. Este cea mai dreapta usa, pe care doar oamenii o pot deschide. Direct, simplu, spontan. Prejudecatile trebuie lasate dincoace de ivarul tintuit al sufletului cu povara.

De aceea, ii voi dedica domnului Basescu randuri cernute de neghina resentimentelor acum, cand a adunat sase decenii de viata. Voi da uitarii de-a lungul zilei sale aniversare "tristetile-mi provinciale", indignarea masurata repetat, asteptarile inselate.

O demnitate elementara si lucida a suferintei ma obliga sa ma repliez in politete. Daca ar fi vorba de un turneu sportiv, i-as fi acordat lui Traian Basecsu un wild card pe tabloul meu principal. Acolo unde joaca cei apropiati mie.

In acest om am pus nadejdea unui inceput. Cel al unui proces cu viata in care esti pe rand acuzator, martor si vinovat. N-am iesit din sala pasilor pierduti, avand rabdare ca vremelnicul judecator de tara Basescu sa-si dea obstescul sfarsit de suprem magistrat roman. "Juratii" inca nu au decis, asteptand la randul lor sorocul dictat de timp.

Imi doresc sa-mi petrec ziua de nastere a presedintelui fara a cumpani asupra neajunsurilor pricinuite vreme de un mandat si jumatate. S-au cantarit prea multe pareri, sudalme, presupuneri, ironii si certitudini. Precum un vad imens inecat de puhoaiele zapezilor primavaratic topite.

Totusi, l-as intreba pe sarbatorit daca isi iubeste poporul si daca simte reciprocitatea. Pentru ca, asa cum scria rafinatul ganditor Octavian Paler: "O iubire pe care esti nevoit sa o pazesti nu reprezinta nimic." Ma tem ca raspunsul este unul negativ.

Dragos