Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ţarul Putin cântă fals pe Youtube. Contestatarii săi fac milioane de vizualizări

Publicat in Romania Libera, vineri 4 noiembrie 2011 ·

Domină Rusia din 2000 încoace, timp care i-a fost suficient pentru a reduce la tăcere opoziţia din mass-media. În ultimele săptămâni însă, fostul şi potenţialul viitor preşedinte Vladimir Putin se vede din ce în ce mai contestat prin intermediul popularului site Youtube, care pentru critcii regimului Putin-Medvedev a devenit un instrument politic, a aflat BBC.

În pragul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, clipurile care îl satirizează sau îl contrează pe şleau pe Putin depăşesc, în unele cazuri, pragul de un milion de vizualizări.

Domnul Libertate

"- Liberatea înseamnă dreptul de a alege.

- Poftim, ce tot bolboroseşti acolo?"

Iată un pasaj dintr-o critică neagră, deşi voalată, la adresa conducătorilor Rusiei. Orice căutare pe Youtube după "Mr Freeman" va dezvălui un serial în alb-negru, în care un personaj macabru discută cu el însuşi, în rusă sau engleză, despre teme precum dreptul de a alege, autoritatea sau consumerismul. Serialul a început să fie popularizat în 2009, dar a căpătat un mai mare sens în 2011, în contextul apropierii alegerilor din Rusia. Foarte recent, pe 11 octombrie, Mr Freeman a lăsat la o parte tactul şi a afirmat că "Putin a aruncat ţara în epoca medievală", rugându-l în acelaşi timp pe actualul preşedinte, Dmitri Medvedev, să nu îi permită premierului Putin să redevină şeful statului.

"Mincinosul" Putin

O altă campanie anti-sistem este semnată de blogger-ul Alexei Navalnîi . Acesta acuză direct partidul condus de Putin, Rusia Unită, de minciună şi hoţie. În unul dintre cele mai recente clipuri ale sale, Navalnîi spune că Putin şi Medvedev nu au respectat promisiunile politice pe care partidul lor le-a făcut în 2002. "Nu doar că au minţit, dar au adus ţara într-o asemenea stare încât dau impresia oamenilor că pur şi simplu îşi bat joc", afirmă blogger-ul, care îndeamnă electoraul să voteze c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 54 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Fostul primar general Gabriela Firea: „Bucureștiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”

Adevarul acum 17 minute
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, Bucureștiul rămâne cel mai expus oraș din Europa la riscul seismic, atrage atenția fostul primar general Gabriela Firea.

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 26 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Zelenski: Trebuie să oprim războiul - Ucraina colaborează cu SUA şi Europa pentru a instaura pacea

News.ro acum 2 ore
”Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea”, a transmis pe X preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform. ”„Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmea

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum o ora
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°