Gata cu timpul pierdut, așteptând ore în șir la semafor! Nemții vin cu o soluție ingenioasă, care ar putea rezolva cea mai mare problemă a orașelor mari: traficul.
Multicopterul electric ar putea deveni viitorul zborului personal, susțin inventatorii de la E-volo, compania germană care a conceput acest aparat.
Thomas Senkel, un neamţ pasionat de aeronautică este primul om care a zburat cu un multicopter electric, în cadrul unui test efectuat pe un aerodrom aflat în sud-vestul Germaniei.
"Caracteristicile de zbor sunt foarte bune, aparatul fiind uşor de manevrat. Dacă manşa de pilotaj nu este mişcată, multicopterul planează deasupra punctului în care se află", a comentat Senkel la finalul primului zbor cu acest aparat, care a durat aproximativ 90 de secunde.
Multicopter este ușor de pilotat. E ca și cum a-i conduce o maşină. El poate fi controlat cu un simplu joystick. Computerele de bord efectuează automat coordonarea celor 16 motoare.
Multicopterul cântăreşte aproximativ 80 de kg și are16 elice. Momentan, prototipul poate efectua călătorii de maxim 30 de minute. Aparatul poate funcţiona chiar şi în cazul în care 4 din cele 16 motoare cedează, având ți o paraşută de siguranţă.
Specialiştii afirmă că, pe măsură ce se vor produce baterii mai durabile, aparatul va putea efectua zboruri cu o durată de câteva ore. Aceştia promit că în doar câţiva ani aparatul va fi disponibil pe piaţă la un preţ destul de accesibil.