ZIUA VÂNĂTORILOR DE MUNTE, CU DANSURI ŞI BAIONETĂ
Aniversarea a 95 de ani de la înfiinţarea Armei Vânători de Munte a adus la Braşov cel mai colorat spectacol de baionete, dansuri şi fanfară, cum n-au mai văzut braşovenii. Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” a arătat sutelor de persoane prezente la manifestare că mândruţele pot fi învârtite şi pe muzică de fanfară, iar actorii de reenactment au prezentat uniforme vechi de 70 de ani.
Aniversarea a 95 de ani de la înfiinţarea trupelor de Vânători de munte a fost mult mai fastuoasă şi mai colorată decât o paradă militară obişnuită. În faţa sediului Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au fost mobilizaţi peste 200 de militari, dintre care 70 de la Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Aceştia au arătat că dansul popular se împacă bine cu muzica de fanfară, iar mândruţele pot fi învârtite şi pe ritmuri de trompete. Chiar şi fanfara a putut să danseze în timp ce cânta. Manifestarea a atras o mulţime de curioşi, iar copiii au rămas cu gura căscată la mişcările de instrucţie ale detaşamentului Drill Team. „A fost un eveniment pregătit din timp. Noi am stabilit împreună cu Brigada Vânători de Munte încă de acum o lună acest eveniment. Am făcut şi nişte simulări împreună. Trebuie să-i felicităm pe toţi!”, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului.
Au prezentat uniforme vechi de 70 de ani
Militari din diverse divizii şi-au prezentat armele din dotare, însă echipamentele moderne n-au putut concura cu farmecul vintage al primelor uniforme ale vânătorilor de munte. „Uniforma este model 1939, pe braţul stâng se află emblema vânătorilor care au învăţat să folosească arme pentru distrugerea tancurilor. Gradul de pe umăr este de fruntaş, cu pascual verde pentru vânătorii de munte. Aceasta este o centură tipică pentru armata română, cu hamuri Y, cu cartuşiere pentru arma