Titlul articolului din 7 octombrie era „Debutăm greu şi publicăm rar“. Am văzut cum e cu debuturile, să vedem cum e și cu publicatul. Am invitat cîțiva scriitori de F&SF să-și exprime poziția faţă de de următoarea problemă:
Ca să trăiești din scris ar trebui să publici des (măcar o carte pe an) și să vinzi mult. Cum asta cu vîndutul nu e (numai) treaba autorului, rămînem la prima problemă: de ce scrii/publici atît de rar?
Dan Doboș: Dacă aş fi făţarnic, aş putea pretinde că intervalul de cinci ani scurs între ultima Abaţie şi noul meu roman DemNet a fost necesar construirii universului destul de vast în care doresc să îmi plasez următoarele romane.
Dacă aş dori să mă pliez pe un curent intelectual care a scos literatura science-fiction din peisajul cultural românesc, aş pretinde că mi-am petrecut un întreg cincinal rafinînd ziceri care să mă facă preferatul filologilor.
Dacă aş vrea să plutesc în siajul bonjurist al scîrbei faţă de România, aş afirma că nu am găsit o editură care să lucreze aşa cum ştiu eu că lucrează editurile americane: cu avans, sinopsis şi text mostră.
Adevărul este însă că, neputînd să trăiesc din scris, am avut foarte mult de lucru cu ceea ce americanii denumesc „day job“. Mai ales că am vreo două...
Marian Coman: Am scris destul de greu dintotdeauna fiindcă sînt leneș, dar și exigent cu textele mele. O nefericită combinație, cred. Prima mea carte aduna texte scrise în vreo 12 ani. Apoi, un timp, mînat de entuziasmul debutului, am scris ceva mai des, dar senzația tot mai pregnantă că totul e cu doar un pic mai mult decît o muncă de Sisif, suprapusă peste micile probleme personale, dar mai ales peste inflația de cuvinte scrise prezentă la job – în redacția unui ziar –, mi-au frînat elanul. Scriu, ca foarte mulți scriitori români, în timpul liber, sacrificîndu-mi întîlnirile cu prietenii
