Tânărul de 20 de ani studiază în Olanda Taximetristul Robert Micu a murit în urma accidentului Ana Nistor a murit şi ea din cauza lui Traian Andrei AndronieAndrei Andronie se îmbătase în Bamboo, iar la cinci dimineaţa a vrut să plece acasă. A insistat să conducă maşina, refuzând să meargă cu taxiul. S-a urcat la volanul BMW-ului tatălui său şi a început să gonească pe străzi. Un echipaj de poliţie l-a urmărit. Tânărul a apăsat şi mai tare pe pedala de acceleraţie, iar la un moment dat a intrat pe contrasens.
A lovit un taxi în care tocmai se urcase o clientă. Şoferul şi tânăra au decedat, iar alte trei persoane au fost rănite. Robert Micu, taximetristul, şi Anamaria Nistor, clienta de numai 22 de ani, şi-au pierdut viaţa. Fata era însoţită de o altă persoană în momentul în care a ieşit din club. Acesta însă s-a întors în local pentru câteva minute pentru a mai lua un grup de prieteni. Când a revenit pe stradă a văzut ce s-a întâmplat.
"Mă plimbă de colo-colo. Nu ştiu cum a luat permis de conducere un gunoi ca ăsta", a declarat tatăl taximetristului pentru Antena 1.
Jean Andronie a mers la Poliţie ca să-şi vadă fiulJean Andronie, tatăl şoferului beat, susţine că este maşina sa. Andrei a împrumutat BMW-ul tatălui şi a ieşit să se distreze. Reţinut de poliţişti, tânărul a refuzat să se supună testului pentru stabilirea alcoolemiei. Tatăl său, bancherul Andronie, susţine că băiatul este în stare de şoc şi nu îşi mai aminteşte nimic din ce s-a întâmplat după ce a plecat din Bamboo.
Şmecherul cu BMW care a ucis doi oameni după ce petrecuse într-un club de fiţe e fiul fostului vicepreşedinte BCR! Abia trecuse BAC-ul, dar studia în Olanda VIDEO Un şmecher cu BMW a omorât doi oameni după ce a petrecut toată noaptea într-un club de fiţe din zona Floreasca!
Tânărul de 20 de ani studiază în Olanda Taximetristul Robert Micu a m